Share-uim Globuri cu Suflet

Fiecare om are nevoie de ajutor, în anumite etape ale existenței sale. Fie că discutăm despre un ajutor financiar, fie că discutăm despre o vorbă bună sau o îmbrățișare, fiecare om se bucură când semeni de-ai lui îi întind o mână de ajutor. După cum mai spuneam și în alte ocazii, din păcate sunt oameni cărora viața nu le-a zâmbit și care se luptă să supraviețuiască de azi pe mâine. Dar, la fel de adevărat este că mai sunt oameni care ajută pentru că așa simt că pot să aducă o valoare. Acești oameni, care pot fi considerați îngeri pentru cei pe care îi ajută au și ei, la rândul lor, nevoie de ajutor. Vă voi povesti un pic despre Share-uim Globuri cu Suflet.

Share-uim Globuri cu Sufletimages

 

Un astfel de om este Bogdan Tănasă de la Casa Share, care a ales ca timpul liber să îl ofere celor care au nevoie de ajutor. Și a ridicat 13 case pentru cei care nu aveau un acoperiș trainic deasupra capului. Le-a oferit un spațiu unde să nu fie bătuți de vânt. Dar, după cum spuneam, astfel de oameni au nevoie și de ajutor. Pentru că familiile ajutate de Bogdan au nevoi zilnice, pe care nu au posibilitatea să le împlinească. Și orice fel de ajutor venit dinspre alți oameni aduce o rază de soare în viețile lor triste.

Se apropie Crăciunul, majoritatea dintre noi vom avea sărbători frumoase în sânul familiilor noastre. Dar unii nu vor avea nici după ce să zâmbească. Pentru că viața lor este mult prea tristă și încărcată de grija zilei de mâine. Atmosfera Crăciunului, prin ajutorul fiecăruia dintre noi, poate fi adusă și în casele lor, a celor mai puțini norocoși.

Și tocmai de aceea, bloggerii din Kooperativa 2.0 Iași au zis să pună umărul spre a ajuta o parte dintre familiile din Casa Share. Și pentru că există o experiență prin campania Globuri cu Suflet, de astăzi Kooperativa 2.0 Iași dă startul campaniei Share-uim Globuri cu Suflet. Pentru că orice ajutor va aduce un zâmbet pe fețele copiilor vă îndemn și pe voi, ca din puținul vostru să oferiți și lor. Fie că este vorba despre jucării, fie că este vorba despre banuți sau orice alt dulce, putem să fim cu toții spiridușii lui Moș Crăciun pentru acești copii.

Și pentru a vă face o prezentare succintă a familiilor, mai jos găsiți detalii despre familiile implicate în proiect:

Familia 1 – Vlădeni – formată din 3 copii de 6 ani (băiat), 12 ani (băiat), 14 ani (băiat)  și 1 părinte

Familia 2 – Popricani – formată din 4 copii – 2 ani au gemenele (fete), 7 ani (fata), 9 ani (fata)  și 2 părinți

Familia 3 – Miroslava – formată din 3 copii – 5 ani(băiat), 8 ani (fată), 10 ani (băiat) și 2 părinți

Familia 4 – Moimesti/Popricani – formată din 5 copii – 2 ani (băiat); 4 ani (băiat); 12 ani (băiat); 15 ani (fată); 16 ani(fată) și 1 părinte

Familia 5 – Prisacani – formată dintr-un băiat de 15 ani – fără părinți acasă

Familia 6 – Popricani – fornmată din 7 copii – cu vârste între 0-15 ani și 1 părinte

Familia 7 – Popricani – formată din 2 copii – 5 ani (fată); 7 ani (băiat)

Familia 8 – Tipilesti/Popricani – formată dintr-o bătrânică de 70 ani – Catinca

Familia 9 – Voinesti – formată din 4 copii – 7 ani (fată); 12 ani(fată); 14 ani (băiat); 17 ani (băiat)

Familia 10 – Popricani/Moinesti – formată din 5 copii – 5 ani (fată); 7 ani (fată); 12 ani (fată); 15 ani (fată); 14 ani (băiat)

Familia 11 – Medeleni/Golaesti – formată din 3 copii – 5 ani (fată); 7 ani (fată); 16 ani (băiat).

logo-felicia-blog

Și pentru că vrem să țină minte acest Crăciun, noi bloggerii ieșeni din Kooperativa 2.0 Iași, am apelat la un spiriduș. Este vorba despre Carrefour Felicia – care ne va ajuta să împodobim câte un brăduț în fiecare familie dintre cele 11. Dar, la fel de mult ne vor ajuta și pachetele pe care ne ajută să le oferim acestor familii. Am găsit în colectivul de la Carrefour Felicia în primul rând OAMENI care și-au oferit ajutorul la prima noastră discuție cu ei. Mai rar astfel de oameni, dar pentru asta, Dana, Cristi și ceilalți spiriduși de acolo, meritați tot respectul nostru.

Iar vouă, dragii mei cititori vă adresez rugămintea ca din puținul vostru, acolo unde este posibil, să oferiți și celorlalți. Pentru că fiecare faptă bună venită dinspre voi va aduce o rază de lumină în viața celor 11 familii. Este prima campanie socială la care vă cer ajutorul și mă bazez pe reacția voastră pozitivă. Pentru că știu că sunteți oameni. 

Iar dacă eu nu v-am convins, alte articole despre campania noastră găsiți la colegii de blogosferă, după cum urmează: Alexandra Bohan, Diana Elena Lupu, Constantin Ciobanu, Florina Gabriela Pascariu, Ioana Dabija, Andreea Ignat, Costin Chirica, Gabriela Elena Mereuță, Bianca Ionel, Alexandra Ignat, Alexandra Alistar, Sorina Chirilă, Dragoș Bârgăoanu, Andreea Crețu, Matei Marian, Andrei Nistor, Anda Elena.

Așadar, până pe 18 decembrie se va desfășura campania Share-uim Globuri cu Suflet. Iar în intervalul 19-22 decembrie vom merge să aducem bucurie de Crăciun familiilor din Casa Share.

16 comentarii pentru articolul “Share-uim Globuri cu Suflet

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.