Sursa foto:www.interferente.ro
Despre voinţă vorbesc toţi marii coacheri, toţi marii lideri. Da, vointa face diferența – despre motivatie vorbim aici Dar dincolo de vorbe, voinţa ţine de modul nostru de a fi şi nu de o reţetă secretă care se poate aplica peste tot la fel. Depinde de interiorul nostru, de războaiele noastre personale şi nu în cele din urmă ţine de o filosofie de viaţă. Practic, voinţa face diferenţa între luptători şi pierzători. De cele mai multe ori, avem momente în viaţă când renunţăm la ceva. Fie că renunţăm la a mai lupta, fie că renunţăm la a ne ridica, cu toţii am fost pierzători, la un moment dat în viaţă.
Vreau să vă rog să vă gândiţi, la ce aţi face voi, dacă aţi afla mâine că suferiţi de o boală greu vindecabilă. De câtă voinţă trebuie să vorbim pentru a duce mai departe viaţa ca şi până în momentul aflării veştii că ne-am îmbolnăvit? Când totul se năruie peste noi, când toate planurile noastre se duc pe apa sâmbetei, când boala ne răpeşte mai mult sau mai puţin din capacitatea noastră de a fi noi, cam de câtă voinţă discutăm?
Acum, vreau să vă rog altceva. Gândiţi-vă la oamenii care, până într-un moment au fost oameni normali (sănătoşi) ca noi. Nimic şi nimeni nu prevestea că ei nu vor mai fi la fel – din punct de vedere al bolii, dar totuşi viaţa lor s-a schimbat. Fie că a venit un atac cerebral peste ei, fie că a venit un diagnostic de cancer peste ei, sau altă boală care i-a imobilizat temporar sau definitiv, au trebuit să lupte. Să ia viaţa de la capăt şi să meargă mai departe. Şi pentru asta le-a trebuit voinţă.
Aseară, am văzut, la una dintre emisiunile TV, o doamnă care avea voinţă de fier. Cel puţin din punctul meu de vedere, doamna este o luptătoare. Când ai suferit un AVC şi toată partea dreaptă este paralizată, dar tu continui să lupţi pentru tine, pentru copiii tăi şi pentru cel drag ţie, nu ai cum să nu fii un luptător. Am rămas impresionat de cum doamna curăţa cartofi cu o singură mână, cum făcea lucrurile, aşa cum putea ea. Dar le făcea şi nu era o povară pentru cei de lângă ea. S-a ridicat de câte ori a trebuit să se ridice. Casa în care trăia nu era una care să îţi ţină moralul ridicat. Dar nu am auzit-o să se plângă. Erau lucrurile ei, pentru care a luptat şi asta îi aducea o bucurie în glas şi în ochi, pe care o vezi doar la oamenii care obţin greu lucrurile.
Ei şi acum să ne gândim din nou la noi. De câte ori nu ne-am plâns că ne este greu, că ţipă şeful la noi, că suntem oameni năpăstuiţi de soartă? Că suntem vai de capul nostru şi că toate lucrurile nasoale ni se întâmplă nouă. Tot timpul suntem nemulţumiţi de noi şi de ceea ce avem. Dar oare am avea voinţa să o luăm de la capăt atunci când sănătatea noastră ne duce jos, din punct de vedere al moralului? De abia atunci am vedea ce înseamnă greutate şi ce înseamnă lupta.
Sunt oameni care trăiesc drame în particular, dar continuă să lupte pentru ei şi pentru cei dragi lor. Şi îşi spun speranţa într-un Dumnezeu mult blamat, în zilele noastre. Pentru că de cele mai multe ori doctorii nu mai au ce să facă pentru ei. Iar drama,de cele mai multe ori este ştiută doar de ei şi de Dumnezeu. Pentru că ei aleg să lupte şi îşi pună toată puterea şi voinţa înspre a reuşi. Şi nu de puţine ori, reuşesc să câştige.
Am citit chiar azi dimineaţă un articol despre una dintre supravieţuitoarele din Colectiv, care, deşi era atee declarată, în momentele fatidice, a cerut ajutorul lui Dumnezeu şi ajutorul a venit. Interesant nu?
Voinţa face diferenţa dintre luptători şi pierzători. Iar atunci când în joc este viaţa noastră şi a celor de lângă noi, ar fi bine să fim cu toţii luptători. Să luăm exemplu de la oameni care luptă, deşi lupta lor este grea.
