Viața trece, copilul crește și tu trăiești un sentiment amestecat. Pe de o parte te bucuri că totul este bine și copilul se dezvoltă armonios. Pe de altă parte începi să regreți momentele și etapele ce tocmai au trecut. Dar, așa este viața, iar timpul nu stă în loc oricât ne-am dori noi lucrul acesta. Te uiți la el și îți dai seama unde ai greșit în educația lui. Dar și unde ai făcut bine. Încerci să te bucuri de fiecare clipă pe care o petreci cu el. Apar diferențele de opinie și vezi cum timid se manifestă personalitatea. Mai vehement sau mai timid. Vezi cum în fiecare declarație de independență pune suflet și îți dai seama că amânările nu mai reprezintă o soluție.
Sursă foto: pinterest.com
Poate că știți la ce mă refer. Gândiți-vă la momentele în care îl țineați pe piept, bebeluș fiind. Și cum adormeați cu el pe piept, inimă lângă inimă. Ați mai vrea să faceți același lucru acum, dar vă dați seama că peste câtva timp va fi mai lung decât voi. Totuși îi puneți capul pe pieptul vostru pentru a auzi că inima voastră încă bate pentru el. Asta o puteți face acasă – pentru că deja astfel de gesturi îl pot face ”de rușine” dacă sunt făcute în public. Cel puțin așa vă spune el. Simțiți cum ușor-ușor copilul se desprinde și capătă din ce în ce mai multă independență.
Un ochi râde, altul plânge. Pe de o partea ne bucurăm că este în stare să se descurce singur în anumite situații. Pe de altă parte ne simțim triști pentru că ne dăm seama că timpul a trecut. Și că el va rămâne bebeluș doar în amintirile noastre. Cu bune, cu rele este al nostru și noi, părinții, suntem ai lui. Îi observăm preocuparea de a fi mai bun și încercăm să îl sprijinim. Încă mai putem face față. Vedem cum se frăsuie când lucrurile nu îi ies așa cum vrea el. Ne dăm seama că a început să conștientizeze efectele acțiunilor sale. Și încearcă să se adapteze fiecărei situații. Încă este sensibil și nesigur în acțiunile sale, dar în scurt timp, copilul de astăzi se va transforma în adolescentul de mâine. Și adultul de poimâine.
Apar întrebările în minte noastră, a părinților. Ne gândim dacă am reușit să îi insuflăm lucrurile importante, care să îl ajute în drumul său în viață. Mintea noastră fuge la cum am reușit să îi șlefuim personalitatea, fără să o știrbim. Greu lucru de făcut în continuare. Sentimentele lui revin din ce în ce mai mult în viața noastră. Și în final, oricât de siguri am fi ne întrebăm – ” oare am fost părinți buni?”. Dar oare ce înseamnă a fi părinte bun? În același timp cu dezvoltarea copilului încep să apară și clipele de meditație pe care fiecare părinte le are atunci când se gândește la odrasla lui. Cautăm să îl ghidăm prin viață. După propriile principii, dar adaptate societății în care trăim.
Începem să avem dialoguri din ce în ce mai interesante și despre subiecte din ce în ce mai variate. Copiii noștri parcă au alte softuri – mult mai rapide decât ale noastre. Și fiecare dialog ne pune rolul de părinte la muncă. Recunosc, fiică-mea mă pune de multe ori în încurcătură. Nu pentru că nu știu răspunsurile, ci pentru că îmi setează o altfel de abordare. La care poate nu m-am gândit.
Acum înțeleg sentimentele părinților mei, atunci când îmi spuneau – ”lasă că ai să crești tu, ai să ai copii și ai să înțelegi prin ce sentimente trecem noi acum”. Timpul trece și nu iartă pe nimeni. Nici pe noi și nici pe copiii noștri. De noi depinde dacă amintirile lor vor fi frumoase. Tot de noi depinde dacă în viitor își vor aduce aminte de mama și de tata. Copiii noștri sunt de fapt oglinda noastră, a părinților. Cum îi vedem pe ei așa suntem noi. Cu bune și cu rele. Singurul lucru diferit îl reprezintă personalitatea fiecăruia dintre noi.
Nu ne plac reacțiile copilului nostru? Poate că ar trebui să ne mai gândim odată la noi și la cum reacționăm noi în aceleași situații. Copilul nostru va fi o variantă mai bună a noastră. Dar nu va fi o copie a noastră. Așa cum nici noi nu suntem copiile părinților noștri. Și cu toate acestea suntem iubiți de părinții noștri. Dacă realizăm faptul că fiecare clipă petrecută lângă copiii noștri își pune amprenta asupra personalității lor, atunci vom fi acei părinți de gașcă. Adaptați nevoilor lor, dar în același timp respectați pentru modul în care știm să delimităm principiile și valorile.
Bucurați-vă de copii și pentru copii în fiecare etapă a vieții voastre. Pentru că timpul trece și momentele nu se mai întorc. Iar sufletele lor au nevoie de părinți alături de ei. Și la bine și la greu. Și acum și în viitor.
