Când eram mici toată lumea ne întreba ce vrem să ne facem când o să fim mari. Fâstâciți fiecare răspundea după cum avea el proiectată fiecare meserie în inimioara lui. Continuam și atunci să ne imaginăm ceea ce era mai frumos în lume și în fiecare meserie în parte. Pentru că în mintea noastră de copil totul era inocent și plin de viață. Și de speranță. Viitorul nu avea nici măcar o umbră gri – nici măcar o nuanță mai deschisă. Viata este proiectia ta și trebuie să înțelegem asta.

Dacă privim în spate cu sinceritate, puțini dintre noi vom putea spune cu mâna pe inimă că visele noastre din copilărie s-au proiectat în prezentul nostru de acum. Poate și pentru că, sufletele noastre de copii au fost umbrite, cu timpul, de tot felul de neîmpliniri, de oameni maturi care ne-au tăiat aripile în momentul în care am încercat să ne luăm zborul.

Planurile noastre de când am fost copii și chiar din adolescența noastră nu s-au îndeplinit. Pentru unii dintre noi nu s-au îndeplinit nici măcar în proporții de 10%. Dar știți ceva – tot noi suntem vinovați de neîmplinirea viselor noastre. Pentru că ne-am lăsat influențați și am uitat să ne îndreptăm pașii înspre felul nostru de a fi. Fiecare dintre noi, dacă ne uităm în oglindă putem fi sinceri cu noi și să spunem dacă suntem mulțumiți cu viața noastră de acum. Și mai ales dacă viața noastră este așa cum ne-o închipuiam noi în copilăria noastră.

Fiecare dintre noi a trecut prin întâmplări ce nu am fi vrut să se petreacă. Întâmplări care ne-au dat de pe traiectoria noastră normală și care ne-au umbrit sufletul. Și dintr-o dată viața noastră și-a schimbat cursul firesc de până atunci. A fost un episod, cel puțin în viața fiecăruia dintre noi, care ne-a marcat. Unii dintre noi și-au schimbat viața în bine, în sensul maturizării noastre, alții au fost ruinați. Și au trebuit să își ia viața în piept, de la zero. Au avut puterea să reconstruiască pe ruinele fostei vieți.

Cu siguranță că viața noastră nu este așa după cum ne-o imaginam noi, în trecutul nostru. Prea puțini ne-au pregătit pentru greutățile din această viață. Nu am fost pregătiți pentru dramele pe care fiecare le-am trăit la un moment dat. Părinții noștri ne-au protejat cât au putut de mult și au făcut tot posibilul să nu luăm viața în piept. Au amânat cât au putut contactul nostru cu viața reală și cu greutățile ei. Poate că au făcut bine. Poate nu. Dar ceea ce este sigur viața este cu bune și cu rele.

Viața înseamnă dezamăgiri nu doar împliniri. Contează doar care dintre ele este pe plus. Viața înseamnă lupte nu doar câștiguri imediate și ușoare. Contează de câte ori ne-am ridicat după ce am căzut. Viața înseamnă pierderi suferite și nu doar vise împlinite. Contează dacă am reușit să învățăm din ce-am pierdut. În viață, de multe ori vedem cum oamenii dragi nouă dispar unul câte unul, fără ca noi să putem face ceva. Dar, ceea ce contează cel mai mult este rezistența noastră în bătăia loviturilor.

Pentru fiecare dintre noi viața este așa cum ne-am închipuit-o – mai mult sau mai puțin. Și noi știm ce trebuie să facem în plus pentru a ne apropia cât mai mult de ceea ce ne-am închipuit noi că reprezintă viața. Totul ține de noi și de modul în care ne raportăm la viață și la Divinitate. Pentru că, în fond și la urma urmei viața noastră este proiecția fiecăruia dintre noi.