România la 100 de ani

Româna la 100 de ani

România la 100 de ani arată după cum vrem să o vedem fiecare. Și aici nu mă refer la cei ce ne conduc, ci la oamenii de lângă noi. Fie că vrem să recunoaștem, fie că nu, mai există mulți români care simt românește. Pare…

Bachus din Iași

Bachus din Iași

Bachus din Iași – așa poate fi numit unul dintre oamenii interesanți pe care încă îi mai are Iașiul. L-am cunoscut pe nea Grigore printr-un amic, ce a intrat în contact cu el relativ recent. Când mi-a povestit de el am zis că trebuie să…

Schimbarea

Schimbarea

Schimbarea apare la un moment dat în viața fiecărui om. Unele schimbări apar ca urmare a unor cumpene peste care oamenii au trecut. Altele apar pentru că oamenii respectivi vor să schimbe ceva la ei. Dar, indiferent de ce apar, schimbările vin în punctele zero…

Fraierul de serviciu

Fraierul de serviciu

Fraierul de serviciu este acel om pe care toată lumea încearcă să îl păcălească. În fiecare organizație este câte unul pe care ceilalți încearcă să-l încalece și să îl facă să pară Popa Prostu. Și asta pentru că, de cele mai multe ori, fraierul de…

Acea secundă

Acea secundă

Acea secundă nu poate fi definită de mintea umană. Din simplu motiv că nu putem percepe granițele firave despărțite de acea secundă. Și asta pentru că, de foarte multe ori, acea secundă poate face diferența dintre viață și moarte, dintre un drum sau altul, dintre…