Șeful, acel exemplar hulit de unii, pupat de alții și respectat de o parte dintre angajați. Cu toții am avut sau avem șefi. Cu unii am fost pe aceeași lungime de undă, pe alții nu i-am suportat. Unii dintre șefi ne-au sprijinit și ne-au încurajat…
Etichetă: blogger iesean
Nesimțiții traficului ieșean
Zilele acestea traficul ieșean este dat peste cap, dar de data aceasta nu de către sistemul de semaforizare, ci din cauza zăpezii ce s-a depus pe străzi și pe trotuare. Într-un trafic și așa sufocat, stai să te gândești de două ori înainte de a…
Jocuri pe zăpadă
Iarna tindem să fim crispați, fie din cauza gerului, fie din cauza datului la lopată, fie din cauza carosabilului necurățat. Poate că este și normal să fie așa, poate că mai exagerăm și noi din perspectiva asta. Dar un lucru este cert – iarna are…
Fă lucrurile jucându-te
Anul trecut, cam tot prin luna ianuarie, am cunoscut în cadrul unui teambuilding organizat de firma la care lucrez, doi oameni care m-au schimbat. Ceea ce am să scriu mai jos se datorează și acestor doi oameni. Care mi-au arătat că în viață lucrurile sunt…
Șoc e ianuarie și ninge
E ianuarie, a doua lună de iarnă după decembrie. Și ce să vezi, a venit în sfârșit zăpada. Dar, pe toate canalele de știri sunt informații apocaliptice despre drumuri blocate, despre ninsori abundente și despre viscolul năprasnic de afară. Suntem atenționați să nu ieșim din…