Dezamăgirile te întăresc

Dezamăgirile te întăresc

Oamenii sunt supuși dezamăgirilor, mai ales când investesc energii și timp în oameni care mai devreme sau mai târziu înșeală așteptările celorlalți. Și asta vine datorită faptului că percepțiile asupra lucrurilor sunt diferite de la o persoană la alta. Ce este important pentru un anumit…

Bacșișul din vacanță

Bacșișul din vacanță

Vine perioada în care majoritatea se gândește la vacanță. Începând cu 15 -17 iunie lumea începe să se gândească la cum își va petrece concediul de vară, astfel încât să fie cât mai bine încărcați la întoarcerea la muncă. Este acea perioadă din an, în…

Lingăul și pupincuristul

Lingușeala cu pupici

În experiența mea de până acum am tot întâlnit oameni frumoși și de caracter. Iar ei merită să îți ridici pălăria în fața lor. Dar, majoritatea acestor oameni sunt de multe ori puși în umbră de lingușeala cu pupici din firmă. Din păcate aceste două specii…

Oameni frumoși ai Iașului

Oameni frumoși ai Iașului – episodul 5

Este zi de miercuri, prilej de a mai scrie despre un nou om care intră în categoria oameni frumoși ai Iașului. Simt nevoia să mă repet a nu știu câta oară, că sunt părerile mele personale despre oamenii de care scriu. Și sunt izvorâte din…

Adrenalina din munte

Adrenalina din munte

Perioada ce tocmai s-a terminat, a fost prilej pentru toată lumea de a evada din oraș. Care și cum a reușit, a plecat fie la munte, fie la mare, după preferințe. A fost o perioadă binevenită pentru toată lumea, mai ales că a fost la…