Stai si viseaza. Am fost întrebat de mai multe ori şi în situaţii diferite, cum de am rezistat loviturilor primite de la unul, de la altul şi cum de mai pot să vorbesc cu persoanele care direct, sau indirect mi-au făcut rău. Unele dintre ele nici nu ştiu că ştiu de ce au făcut. Pentru că, de cele mai multe ori, nu ar ajuta la nimic să ştie. Sau poate că s-ar înrăi în aşa fel încât ar mai căuta alte şi alte metode de a face rău. Ca mulţi dintre voi şi eu am “prieteni”, sau “binevoitori”. Fiecare cu “fanii” lui.
Revenind la întrebările puse de către persoane apropiate, legate de cum am reuşit să mă menţin. Este simplu – cu zâmbetul pe buze. Chiar dacă, uneori, acel zâmbet a fost trist. Am stat drept, din simplu motiv că, personal nu aveam nici un motiv să fiu altfel. Nu mă ştiam cu musca pe căciulă. Aflam şi eu multe lucruri noi despre mine, din perspectiva altora. Sincer, nici eu nu ştiam că sunt în stare de atât de multe lucruri. Şi cu toate acestea, am trecut peste, pentru că, am ştiut că va trece şi că, în cele din urmă, modul fiecăruia de a fi, va arăta adevărata faţă a fiecăruia dintre noi.
Şi am îndrăznit să visez, să trec peste multe voci care tot îmi spuneau că nu voi reuşi. Atât cât am reuşit până acum, mult, puţin, eu personal sunt mulţumit. Dar am visat şi am făcut tot posibilul să îmi ating visul. Fără să calc pe cadavre, fără să dau în alţii, fără să nu fiu corect cu toţi cei faţă de care am avut o interacţiune. Important este să fii tu, indiferent dacă îţi este greu sau nu, indiferent dacă vine tăvălugul peste tine. Tot timpul când mă uit în oglindă nu îmi este ruşine de mine.
Atunci când îndrăzneşti să visezi şi mai şi perseverezi, este absolut impobisil să nu reuşeşti. Chiar dacă vei avea tot timpul binevoitori, pe margine, care te vor ajuta să nu îţi ţii drumul drept. Dar chiar dacă mergi mai împleticiti, finalul va conta. De cele mai multe ori, la final nu vei auzi aplauze, ci poate vei auzi huiduieli. Unele din invidie, altele din ciudă. Dar atunci când vei fi căzut prima oară, foarte puţini îţi vor întinde mâna să te ajute să te ridici. Motivele pot fi diferite. Te ridici singur şi tot singur înveţi din nou să mergi spre visul tău.
Tot timpul trebuie să stai treaz şi să visezi. Nu trebuie să te amăgeşti că visul tău, va fi acelaşi cu al celorlalţi. Poate doar dintr-un interes comun, care la un moment dat, va face să continuaţi visele fiecare pe drumul lui. Sunt puţini cei pentru care chiar contezi cu adevărat. Nu vă mai amăgiţi că aveţi mulţi prieteni. Asta, dacă nu vreţi să rămâneţi dezamăgiţi atunci când, în momentele grele ale vieţii voastre, veţi vedea că număraţi pe degetele de la mâini, oamenii care se vor opri şi vă vor încuraja.
Asta este viaţa, cu suişuri şi coborâşuri. Restul sunt poveşti frumoase, create pentru a ne vinde ideea de fericire. Dacă vreţi să reuşiţi visaţi, fiţi trezi, nu vă încredeţi prea mult în lume, perseveraţi şi fiţi voi înşivă. Chiar dacă veţi avea fani care vor aştepta primul moment al vostru de slăbiciune să calce peste voi, veţi reuşi să vă ridicaţi şi să vă duceţi visul mai departe.
Poate că v-aţi auzit părinţii spunându-vă să nu vă încredeţi prea mult în oameni. Nu o spuneau pentru că nu îşi doreau să fiţi sociabili, să aveţi prieteni. Ci pentru că ei au trecut prin dezamăgirea venită de la oamenii în care au avut încredere. Fie că erau colegi, prieteni şi uneori chiar rude. Poate că tot părinţii spuneau şi de falsele prietenii şi nu le înţelegeaţi motivele. Dar cu siguranţă că aţi avut prieteni care v-au dezamăgit şi care au fost primii care, cu proxima ocazie au întors spatele. Şi poate că acesta era motivul protecţiei pe care încercau părinţii să v-o creeze.
Fiţi voi şi nimeni, oricât de urât ar vorbi despre voi nu va putea să vă schimbe felul vostru de a fi. Visaţi şi veţi reuşi.
