Tiparele umane sunt dintre cele mai diverse şi îţi trebuie timp şi răbdare să stai şi să analizezi fiecare tipar în parte. Dar ce te faci, atunci când, din varii motive, trebuie să interacţionezi cu ele? Faci rabat de la principiile tale, doar pentru a putea să ai o relaţie detensionată cu oamenii? Sau încerci să îţi menţii punctul de vedere? Ai simtul realitatii stimei de sine?

Sursa foto: www.doxologia.ro si www.cuvantul-ortodox.ro

Noi oamenii, avem tendinţa să supraevaluăm propriile noastre abilităţi, cunoştinţe, puteri chiar. Tot timpul în discuţii suntem cei mai tari şi cei mai bine-pregătiţi oameni. Doar suntem poporul care are cei mai mulţi analişti politici, profesionişti şi oameni care consideră că au supra-puteri, atunci când este vorba de realizările personale.

Simţul realităţii este supra-dimensionat, sau mai bine-zis fiecare are propria lui realitate. Credem că dacă mutăm un pai de colo-colo, suntem vârful elitei. Şi nu de puţine ori stăm în starea aceasta de auto-suficienţă, până când ne luăm şuturi de la alţii care, chiar ştiu cu ce se mănâncă subiectul sau domeniul respectiv.

De-a lungul timpului, am reuşit să văd tipare şi tipare de oameni. Dar cel mai mult mi-au atras atenţia oamenii simpli la prima vedere. De cele mai multe ori, oamenii profesionişti, oamenii care ştiu cu ce se mănâncă un subiect sunt mai retraşi, nu se aruncă din prima în discuţie. Ascultă părerile celorlalţi, analizezează şi mai apoi vin cu propria opinie. Şi de cele mai multe ori este o opinie pertinentă, din care poţi să îţi îmbogăţeşti părerile proprii despre acel subiect. Nu de puţine ori am reuşit să am altă perspectivă asupra unui subiect, în momentul în care am acultat oamenii cu opinii pertinente.

Dar ce ne facem cu “specialiştii” care ştiu tot, care îşi oferă propria expertiză tuturor şi care au pretenţia ca opinia lor să ţi-o auto-însuseşti? Şi de cele mai multe ori, aceştia vin să îţi ofere expertiza lor fără să le-o ceri. Te trezeşti doar cu ei pe cap şi nu poţi să scapi efectiv de ei. De cele mai multe ori, au părerile lor şi atât. Sunt deţinătorii adevărului absolut şi nimic altceva nu mai contează, decât propria lor părere. Au o stimă de sine foarte crescută, de multe ori, fără să se bazeze pe un fond solid, ci pe o părere proprie excelentă despre propria lor persoană. Şi poate că s-ar face bineplăcuţi dacă ar şti ce înseamnă modestia. Dar…….

Stima de sine crescută aduce certuri cu ceilalţi, situaţii conflictuale rezultate din susţinerea cu ardoare a propriilor idei. Îm detrimentul dialogului, pe principiul – eu am dreptatea mea şi de cele mai multe ori e tot ceea ce contează. Haideţi să ne uităm la ce se întâmplă în Germania, odată cu exodul refugiaţilor. Totul dintr-o stimă de sine crescută a lui Merkel. Şi acum tot poporul german suportă consecinţele unei păreri de sine dusă la extrem. Oare nu era mai bine ca înainte de a da drumul graniţelor să existe un dialog? Nu ştiu, doar întreb.

Dacă privim şi în istoria mai îndepartată şi în cea mai apropiată, putem observa că principalele conflicte armate au avut loc ca urmare a confruntării unor personalităţi cu păreri de sine ridicate şi cu percepţia deţinerii adevărului absolut. Aşa au murit oameni, aşa au luat fiinţă lăgărelele, aşa s-au schimbat istorii ale popoarelor – şi nu neapărat în bine. Şi totul pornind de la stima de sine, dublată şi de un orgoliu ieşit din comun.

Aşa că, la început de 2016, haideţi să avem o stimă de sine moderată, să ascultăm mai mult şi să vorbim mai puţin. Să aşteptăm să fim întrebaţi, înainte de a ne oferi propria părere. Poate aşa vom reuşi să comunicăm mai bine, poate aşa vom reuşi să înţelegem cu adevărat problemele celui de lângă noi, poate aşa vom reuşi să ne îmbunătăţim propria persoană. Şi nu uitaţi că din experienţa cu fiecare om pe care îl întâlniţi aveţi de învăţat. Şi cu toţii avem de învăţat.

Atunci când oferi un sfat, încearcă să îl oferi din propria experienţă.