Astăzi am să vorbesc despre seriozitate și constanță. Și nu, nu am să vorbesc din perspectiva unui om care are pretenția că știe tot. Am să vorbesc din perspectiva unui  ce încearcă să fie mereu serios, atât în ceea ce zice, cât mai ales, în ceea ce face. Poate că voi vorbi la pereți, poate că voi părea lăudăros, dar nu sunt decât un om care s-a săturat de atâta neseriozitate și superficialitate. Despre seriozitate si constanta.

Oriunde mă întorc, oriunde privesc, întâlnesc din ce în ce mai mulți oameni neserioși, care uită detaliile contractuale, care așteaptă să obțină totul pe spinarea altora și mai ales de oameni care nu își respectă cuvântul dat. Iar lucrul acesta îmi dă senzația că, ori noi românii ne-am confundat într-o adâncă amorțire și așteptăm să ne cadă în gură para lui nătăleață, ori nu mai avem cultul parolismului și al cuvântului dat.

Fie că vorbim de administrația locală, fie că vorbim de organizarea unei companii, trăiesc cu o vagă senzație că oamenii serioși și cu dorință de muncă sunt din ce în ce mai puțini – sau poate nu îi întâlnesc eu. Ca să nu mai vorbim de constanță. Pai cum poți să negociezi un contract, cum poți să pui niște oameni la treabă, ba mai mult să ai pretenția că tu ești cel mai important client al lor, iar atunci când trebuie să îți respecți partea ta din înțelegere să te faci că uiți, că suferi de amnezie.

Cum poți ca atunci când îi promiți ceva omului din fața ta, după ce te întorci cu spatele să te faci că plouă? Pe ce ne mai putem baza între noi oamenii când nici măcar nu suntem în stare să ținem minte ceea ce promitem și ceea ce ne angăjăm să facem? Cum putem să mai avem preternția de câștig când ne merge buhul în oraș că nu ne respectăm cuvântul?

Unde este seriozitatea și constanța? Au fugit și au lăsat loc superficialității și inconstanței, ca să nu fiu foarte dur.

Păcat, din ce în ce mai des mă gândesc să devin nesimțit, dar îmi este frică că nu mă va prinde.