Sentimentele copilului tău le știi ? O întrebare care frământă orice părinte care avansează alături de copil, pe drumul devenirii omului de mâine. Și trebuie să recunosc că de ceva ani, odată ce începe copila să crească, încep să mă lovesc din ce în ce mai tare de întrebarea asta.
Nu găsesc tot timpul răspunsul, dar fac tot ce ține de mine să fiu acolo. Și când nu știu ce să îi spun, îi iau mâinile ei în mâinile mele. Și îi arăt că sunt lângă ea, indiferent cât este de greu. Îi certific trăirile și sentimentele spunându-i că și eu am fost acolo la vârsta ei. Uneori doare mai tare când știu că trebuie să treacă prin experiențele pe care le are și nu pot decât să îi fiu alături. Experiențele trebuie să le aibă ea, pentru că așa devine omul de mâine. Pentru că, pentru un copil în pragul adolescenței este important să aibă parteneri de drum. Care să fie lângă el atunci când trece prin stări ce se succed cu repeziciune.
Sentimentele copilului sunt importante
Sentimentele copilului sunt importante. Dar nu tot timpul, în fuga noastră zilnică, avem timp să vedem, să simțim copilul. Poate și pentru că nici noi, atunci când am fost copii, nu am avut alături pe cineva care să ne explice stările prin care treceam. De multe ori, nu suntem atenți la sentimentele copilului și la un moment dat, ne dăm seama că am pierdut contactul cu el. Și poate că sentimentele contradictorii pe care le au copiii la vârstele pre-adolescenței au legătură și cu noi părinții.
Comunicarea deschisă poate fi o soluție prin care să îi arăți copilului că îți pasă de sentimentele pe care le are. Să îl lași ca atunci când este revoltat să spună de ce este revoltat și să nu îi pui pumnul în gură. Să îl lași să aibă curajul de a spune ce are pe inimă, chiar dacă pentru tine par copilării. Pentru el, e important să îl asculte prietenii lui cei mai buni, părinții.
Și tu ai dat-o de gard
Să îl iei în brațe, mai ales atunci când a dat-o da gard. Și să îi povestești momentele din trecutul tău de copil, în care și tu ai dat-o de gard. Poate ce e mai important – să îi spui că oricât de nasol pare momentul prin care trece, el se va duce. Copilul va căpăta încredere în tine și te va vedea ca pe un partener valid de discuție. Mai ales dacă nu te apuci să râzi de sentimentele lui și îi certifici că ceea ce simte este firesc și normal.
Tot în perioada aceasta, când ei se află la început de drum, au nevoie de certificarea acțiunilor lor. Și mai ales de confirmarea sentimentelor pe care le nutresc. Pentru că da, este firesc să aibă preferințe și antipatii. Să se simtă mai bine în compania unuia sau a altuia. Poate să vadă o situație într-un mod diferit de cum o vezi tu ca și părinte. Și asta nu înseamnă că el este defect, ci poate că are o altă perspectivă. Sau simte altfel când se raportează la acel lucru sau întâmplare.
Înțelegerea sentimentelor propriului copil este o artă. Recunosc, de cele mai multe ori, nu am înțeles sentimentele Iustinei și am marjat pe autoritatea mea de părinte, pentru a o face să acționeze cum voiam eu. Și de cele mai multe ori am greșit. Dar, de când am învățat să o ascult, să fiu atent la trăirile pe care le are, atunci când povestește despre o întâmplare sau situație, am îmbunătățit modul nostru de a comunica.
Taifunul generat de sentimentele copilului poate face ravagii
Copiii noștri sunt la început de drum prin viață. Și de cele mai multe ori au sentimente contradictorii – acum parcă simt să râdă, acum parcă simt să plângă. Parcă le place să fie într-un anumit cerc de prieteni, după care e posibil să aibă semne de întrebare. La ce modificări sunt în interiorul lor, este greu să le înțeleagă, dacă nu sunt ajutați. Nu sunt diferite de cele pe care le-am avut noi când eram de vârsta lor. Doar că atunci nu se știa de cum pot fi înțelese.
Mai mult ca oricând, ei au nevoie să fie înțeleși și au nevoie de explicații. Nu de compătimire. Iar atunci când sunt confuzi pentru că nu știu să interpreteze sentimentele pe care le au, trăirile pe care le simt, încep să iasă în evidență. Printr-o atitudine cool, zic ei, dar prin care jignesc pe alții de lângă ei. Printr-o țigară aprinsă la colț de stradă, printr-un limbaj un pic mai colorat, printr-o palmă aplicată unui alt copil. Și dacă, noi părinții nu suntem acolo, e foarte posibil să ne îndepărtăm unii de alții.
Înțelege sentimentele și îmbrățisează durerile
Poate cel mai greu lucru este să înțelegi sentimentele celui din fața ta. Iar cea mai grea îmbrățisare este cea prin care iei în brațe durerea celui din fața ta. Pentru asta trebuie empatie și de ce nu, poate că e momentul ca noi părinții să învățăm să ne abrogăm orgoliul lui ”faci cum spun eu”. În viață, înțelegerea sentimentelor la timp, poate face diferența dintre un copil fără curaj și unul care are încredere în el (a nu se confunda cu misecuvenismul).
Un copil ale cărui sentimente au fost înțelese de părinți va fi mai capabil să înțeleagă suferința unui alt copil. Un copil care a fost îmbrățisat, atunci când îl durea sufletul, va fi mai săritor în a lua în brațe pe prietenul lui de aceeași vârstă. Dar, pentru asta trebuie să alocăm timp de discuție, timp de a înțelege ce și cum simte copilul nostru. Iar uneori copiii noștri nu au nevoie de nimic altceva, decât de a fi acolo. Cu un zâmbet, cu o vorbă bună, cu o îmbrățisare, cu o poveste.
Copiii sunt oglinda părinților, dar de cele mai multe ori, sunt oglinzi cu propriile sentimente și trăiri.