Scandalul izbucnit recent în Odorheiul Secuiesc, acolo unde o angajată a unui super-market a refuzat să servească un client doar pentru că nu știa să facă comanda în limba maghiară, este doar vârful aisberg-ului. Atitudini de genul acesta au fost susținute de politicieni ani la rândul. Pe de o parte de partidul minoritar, care neîncetat a solicitat sub o formă sau alta autonomie pentru zona respectivă. Iar pe de altă parte de partidele tradiționale sau noi apărute, prin compromisurile pe care au acceptat să le facă. Ceea ce s-a întâmplat la Odorheiul Secuiesc nu este caz singular și sunt sigur că mulți am pățit ceva asemănător. La fel de bine, nu putem generaliza – cu siguranță sunt zone unde există conviețuire pașnică între români și secui. Bazată pe respect și toleranță. România o țară cu două stări poate fi oricând titlul unui film de succes.
În Constituția țării scrie că locuitorii României se numesc români. Indiferent de zona în care trăiesc. Și că limba oficială a țării este limba română. De ce nu se aplică peste tot? Îmi vine acum în minte o povestioară spusă de o amică ce a trăit mulți ani în zona orașului Satu-Mare. Mama ei avea o vecină de etnie maghiară. Iar acea vecină i-a spus mamei amicei mele ”dragă vecină, că ești româncă, că eu sunt unguroaică, Marii suntem amândouă”. Tocmai de aceea spun că nu putem generaliza și că sunt sigur că sunt și oameni frumoși de etnie maghiară.
Dar, ceea ce nu pot înțelege este de ce există astfel de derapaje. Nu vorbesc dacă omul care a filmat momentul în care a fost refuzat, a regizat tot momentul. Chiar dacă ar fi așa, faptul că i se refuză să i se vorbească în limba oficială a țării, pune o umbră destul de întunecată peste vânzătoare. Și aici discutăm despre respect, dincolo de faptul că există diferențe etnice. Am pățit și eu de câteva ori situații asemănătoare în zona respectivă și știu despre ce vorbesc. Există toleranță și de o parte și de cealaltă, dar atunci când apar astfel de derapaje nu ai cum să te faci că nu le vezi.
Mi-am adus aminte că, acum 2 sau 3 ani am pățit o fază asemănătoare în Gheorghieni. Mă întorceam cu familia din zona Hunedoarei și la Gheorghieni am fost nevoiți să oprim la o benzinărie, din cauza a niscaiva necesități fiziologice. Am oprit mașina, am intrat în benzinărie și am rugat-o pe doamna de acolo să ne lase să mergem la toaletă. Am primit un ”nemtudom” și ni s-a întors spatele, dându-ne de înțeles că nu suntem bine-veniți acolo. Nu am putut să mă abțin și am scăpat o înjurătură. Brusc doamna și-a adus aminte că știe românește. Ceea ce mi-a demonstrat că este vorba despre răutate din partea unora dintre locuitorii acelei zone, atunci când vine vorba despre români.
Un alt exemplu care îmi vine acum în minte a fost cel prin care a trecut un amic de-al meu, în tinerețe. Era pe munte cu prietenii, făcând un traseu pitoresc. Nu au estimat corect cantitatea de apă și la un moment dat au rămas fără apă. Lângă ei, pe același traseu era o familie de etnici maghiari. Amicul meu a mers la ei și i-a rugat să îi ajute cu un pic de apă, explicându-le că lor tocmai li s-a terminat apa. A primit un ”nemtudom” de toată frumusețea. Colac peste pupăză, câteva sute-metri mai încolo, i-a observat pe cei doi că s-au oprit și beau amândoi din câte o sticlă plină de doi litri fiecare. Aici nu putem vorbi tot despre răutate?
Și ultimul exemplu pe care vreau să îl dau vine din spectrul fotbalistic. Săptămâna aceasta am fost la un meci jucat de echipa locală CSM Politehnica, în compania celor de la Sepsi Sf. Gheorghe. Pe toată durata meciului galeria echipei oaspete a cântat în limba maghiară – pe un stadion din România, echipa fiind înscrisă în campionatul României. Ba mai mult, la finalul meciului, galeria oaspete, împreună cu echipa oaspete, au cântat imnul ”Ținutului Secuiesc” însoțit de un salut ce aduce foarte mult cu salutul nazist. La unele scandări ale galeriei ieșene, pe care nu le împărtășesc, aceasta a primit atenționări din partea oficialilor. De ce nu a primit și galeria oaspete atenționări că scanda în limba maghiară? De unde putem ști ce strigau ei?
Nu sunt adeptul generalizărilor – simt nevoia să mă repet. Dar, atunci când sunt astfel de exemple din care se poate observa lipsa de respect, nu ai cum să te faci că nu vezi. Cu siguranță că unele dintre ele vin și dintr-o înțelegere greșită a ideii de conviețuire. Și de respect între oameni. Atât timp cât ești cetățean al unei țări e de bun-simț să respecți acel stat – și aici vorbim de la limba vorbită în acel stat, până la valorile naționale. Dacă ești cetățean francez de etnie română, oare poți refuza un francez în Franța că nu știe limba română? Mă îndoiesc.
Dincolo de diferențele de etnie, atât timp cât suntem cu toții locuitorii României, trebuie să respectăm cu toții ceea ce ține de identitatea națională. E vorba despre respect și de nimic altceva. E ca și cum ar veni cineva la tine acasă și ar începe să îți umble prin lucruri, fără să îți ceară acordul.
”Biserica răsăriteană e de optsprezece sute de ani păstrătoarea elementului latin de lângă Dunăre. Ea a stabilit și a unificat limba noastră într-un mod atât de admirabil încât suntem singurul popor fără dialecte propriu-zise; ea ne-a ferit în mod egal de înghițirea printre poloni, unguri, tătari și turci, ea este încă astăzi singura armă de apărare și singurul sprijin al milioanelor de români cari trăiesc dincolo de hotarele noastre. Cine-o combate pe ea și ritualurile ei poate fi cosmopolit, socialist, republican universal şi orice i-o veni în minte, dar numai român nu e.” – Mihai Eminescu – ”Opere”
