Am observat că în ultima perioadă există o tendință de a râde de orice ne înconjoară. Sau mai bine zis de a lua în derâdere tot ceea ce nu este conform viziunii noastre și principiilor noastre de viață. Cine nu este cu noi este ilar – asta se pare că este nouă tendință ce se propagă la nivel de societate. Nu mă interesează sentimentele tale, trăirile tale. Dacă nu sunt conforme cu ale mele, cu prima ocazie ivită voi râde de tine. Și te voi face în toate felurile posibile și imposibile. Pentru că eu mă cred superior și doar ce consider eu că este bine este valid. Cum cine spune asta? Fiecare dintre noi în relația cu alți oameni cu opinii diferite de ale noastre. Râdem de toți și de toate.
Poate că asta vine dintr-o înțelegere greșită a opiniilor diferite de ale noastre. Sau poate că vine dintr-o lipsă de empatie cu cel de lângă noi. Dar, la fel de bine poate veni dintr-o răutate atât de specifică zilelor noastre. Superioritatea de care dăm dovadă uneori în relațiile cu ceilalți, ne așează în scaunul de judecător închipuit. Ne atribuim atât de ușor rolul acesta de judecător, încât mă mir de ce justiția este așa cum este. Dar, judecători suntem doar cu ceilalți – cu noi niciodată. Conștiința noastră nu trebuie să fie zdruncinată. Am ajuns să avem crezuri care nu sunt ale noastre, dar care ne fac să ne comportăm ca și cum ni le-am însuși.
Fiecare dintre noi are propria percepție asupra lucrurilor care ne influențează viața. De la legi și până la întâmplările de zi cu zi. Și foarte rar ne punem și în pielea celui care nu are aceeași percepție ca și noi. Ba mai mult, atunci când vedem că nu putem să îl convingem că percepția noastră este unanim valabilă, devenim agresivi. Agresivi în limbaj sau în atitudine. Agresivitate asezonată cu aer de superioritate și cu deținerea adevărului absolut. Pentru că nu este așa – fiecare dintre noi suntem cu mult mai deștepți decât muritorii de rând. Dar, oare dacă toți avem senzația că suntem mai deștepți, de ce ne plângem că ne este greu? Nu ar trebui ca de la atât de multe creiere luminate totul să fie lapte și miere?
Râdem de toți și de toate pentru că este mai ușor decât să analizăm. De cele mai multe ori stăm drept și judecăm strâmb. Și judecata noastră poate afecta iremediabil viețile celorlați. Fie pentru că judecata este însoțită de acțiuni în consecință sau de vorbe aruncate gratuit. Iar vorbele pot răni suflete gratuit – fără a exista neapărat o doză de adevăr. Și asta pentru că suntem cu toții judecători. Dar, de fiecare dată ne amăgim conștiința că noi suntem drepți și că nu facem așa ceva.
Să nu ne mai ascundem după deget. De câte ori ați judecat pe cineva fără să aveți toate datele problemei? Răspundeți-vă vouă – după cum aveți conștiința. Dar, cine spune că nu a judecat pe cineva minte. O să pară ciudat, dar fără să ne dăm seama ne-am judecat părinții. Fie că nu ne-au oferit șansa la un viitor mai bun, atunci când ea a venit, fie că după gândirea noastră nu au făcut totul pentru noi. Pe noi însă nu ne judecăm niciodată. Nu ne judecăm comportamentele, nu ne judecăm ieșirile, nu ne judecăm acțiunile. Noi suntem perfecți și toți trebuie să se dea după noi.
Gândiți-vă la mâna voastră atunci când arătați înspre alții și când râdeți de alții. De obicei înspre persoana de care râdem este îndreptat doar degetul arătător, în timp ce celelalte patru sunt îndreptate spre noi. Oare de ce? Nu suntem superiori altora. Nici atunci când avem 2 facultăți în plus. Avem doar impresia că suntem superiori. Pentru că la un moment dat este foarte posibil să primim lecții de viață de la cine ne așteptăm mai puțin. Și poate chiar de la cei de care am râs la un moment dat. Sau pe care i-am judecat.
Uneori smerenia face mult mai mult decât orice facultate. A fi smerit nu înseamnă să fii prost. Înseamnă să îți vei de tine și de sufletul tău. Fără să te intereseze de ce fac alții. Ai destule de judecat la comportamentul tău, la modul tău de a gândi, încât nu mai ai timp să vezi ce fac alții și cum sunt ei. Coboară mintea în inimă și vei vedea că vei începe să vezi lucrurile altfel, din altă perspectivă. Mai bună. Asta dacă inima ta este învățată să fie bună.
”Pacea e mai de preț de patru ori decât dreptatea.” – Arsenie Papacioc
