Nu știu câți dintre voi ați auzit de întreaga tevatură, ce s-a făcut în ultima perioadă, în jurul pașapoartelor biometrice. Și aici un rol important l-a avut părintele Iustin Pârvu, acest sfânt, pe care Dumnezeu îl mai lasă încă printre noi, pentru a ne fi sprijin în aceste vremuri grele. Pasapoartele biometrice sfarsitul libertății noastre.
Mulți s-au gândit să îi terfelească numele și să ia în râs tot ceea ce venea dinspre Mănăstirea Petru Vodă. Dar oare chiar așa de mult a deranjat un “simplu” călugăr de prin meleagurile Neamțului? Sau poate există o doză mare de adevăr în spusele părintelui?
Pentru cei care nu ați auzit de comunicatul părintelui intrați pe www.razbointrucuvant.ro și veți putea trage voi singuri concluziile.
Totuși de unde atâta preocupare pentru aceste pașapoarte biometrice? Ce se află în spatele acestei forme de control? Pentru că este o formă de control deși nouă ni se dă senzația că vom fi mai în siguranță. Fals. S-a demonstrat că aceste pașapoarte sunt foarte usor de falsificat de rețelele de interlopi din întreaga lume.
Haideți să vedem ce avantaje ne oferă aceste pașapoarte și ce pericole ne așteaptă. Bun, le vom trata pe rând.
Avantaje:
1. Vom putea călători “mai în siguranță”;
2. Se va putea controla infracționalitatea;
3. Vom putea călători fără vize.
Dezavantaje:
1. Se va ști unde suntem în orice moment al zilei, atâta timp cât vom avea pașaportul la noi;
2. Nu vom mai avea libertate de mișcare;
3. Toate datele vor fi incluse în acel cip și ușor – ușor ne vom pierde identitatea personală;
4. Dacă nu vom avea acest pașaport nu vom putea prinde job-uri în care trebuie să călătorești în exterior;
5. Aceste pașapoarte nu sunt altceva decât un prim pas în instaurarea unei noi puteri mondiale.
Mulți dintre cei care mă cunoașteți, poate veți spune că am luat-o razna, dar la ultimul test psihologic am ieșit super ok. Eu nu fac altceva decât să vă atrag atenția, că nu tot ceea ce ni se pregătește este spre binele nostru.
Pentru a putea trage mai multe concluzii, voi înșivă, vă rog să urmăriți filmul “Îngerul digital”. Îl găsiți dacă veți da căutare pe Google.
Să dea Domnul să mă înșel eu, dar ne așteaptă vremuri grele. Voi încheia printr-un citat din părintele Ilie Cleopa, care în ultimele sale zile a zis: “Fii mei eu acum mă duc la Domnul, dar pe voi vă așteaptă vremuri foarte grele”.
Eu nu sunt chiar asa convins ca pasapoartele biometrice sunt o pacoste atat de mare sau ca preconizeaza sfarsitul lumii. Au mai fost perioade in istorie cand biserica a infierat stiinta si a considerat-o unealta diavolului. Realitatea a aratat contrariul. Ce-i drept este ca pasapoartele reprezinta o ingradire a libertatii individuale. Dar in contextul cresterii din ce in ce mai rapide a populatiei globului este normal ca si libertatea sa scada. Viitorul nu foarte indepartat va judeca cel mai bine oportunitatea/utilitatea pasapoartelor biometrice.