Cea mai importanta meserie este fara indoiala meseria de parinte – meserie ce se invata odata cu nasterea primului copil. Practic atunci se nasc si parintii – meserie ce va dura intreaga viata. Nu poti fi parinte de weekend, cum nu poti fi nici parinte cu numele. Atunci cand al tau copil are nevoie de tine trebuie sa raspunzi prezent – pentru ca esti responsabil atat de dezvoltarea lui fizica, cat mai ales psihica.
Meseria de parinte nu inceteaza atunci cand fiul/fiica pleaca de acasa si isi face propria familie. Ca si parinte ai un rol esential in formarea lui ca si om; pentru el reprezinti un exemplu pe care, de cele mai multe ori il urmeaza. O familie linistita va face din copilul tau un om echilibrat, calm si de incredere. Un copil crescut in iubire va sti sa daruiasca la randul lui iubire celor din jurul sau. Un copil educat in credinta iti va aduce mai tarziu noian de bucurii. Un copil care stie ce inseamna principiile sanatoase de viata va sti sa isi croiasca drumul propriu in dreptate si in adevar.
Nu am sa inteleg niciodata parintii – indiferent de varsta care o au – ce isi critica copii, dar nu o fac in fata ci pe la spate. Un astfel de exemplu am intalnit astazi in tramvai, cand doua doamne de 50-55 de ani discutau despre copii lor. Ce m-a frapat pe mine nu a fost discutia in sine, ci modul in care una din doamne a stiut sa isi terfeleasca copilul in public. Astfel auzul mi-a fost incantat de cum il joaca pe degete viitoare nora, cum fiul ei e cel mai cel si ca respectiva nora nu il merita. Ba mai mult era revoltata ca il pune sa posteasca si el saracul nu poate ca e barbat. Asa am tinut-o vreo 15 minute, cat a durat drumul de acasa la servici.
Daca ai ceva sa ii reprosezi copilului tau, fa-o in liniste, acasa in sanul familiei. Ai grija ca atunci cand spui ceva de el sa fie de fata. Altfel nu ii vei putea cere sa nu te judece mai tarziu. Poate ca si tu ca parinte ai facut unele lucruri de care el nu este mandru. Dar pentru copilul tau vei ramane intotdeauna un erou. Nu sunt adeptul vorbei : “Trebuie sa faci cum spun eu ca am mai multa experienta” – fiecare are propria perceptie asupra realitatii.
Ca parinti trebuie sa avem grija de tot ce facem, de tot ce ii invatam pe copii, pentru ca mai tarziu vom fi judecati dupa cum am stiut sa ii crestem. Parintele Cleopa avea o vorba foarte actuala: “Parintii vor fi judecati de Dumnezeu in functie de cum si-au crescut copii”. Responsabilitatea mamei nu se opreste atunci cand se naste copilul – de abia atunci incepe. Nu trebuie sa uitam nici o clipa lucrul acesta, asta daca vrem sa avem copii binecrescuti si cu principii solide de viata.
Parintele nu este cel care naste copilul, e cel care stie sa il creasca in principii solide de viata si cel care stie sa ii dea o educatie aleasa.