Jignirile duc la drame
Jignirile duc la drame

Jignirile duc la drame de neimaginat în rândul copiilor. Și cel mai bun exemplu este cazul tânărului de 18 ani din Petrila, care nu a mai suportat jignirile și luările în râs ale colegilor. A decis să încheie socotelile cu lumea asta. Dramă ce ar fi putut fi evitată dacă…

Străzi vă rog!
Străzi vă rog!

Străzi vă rog! Aveți și neletale? Săptămâna aceasta, pe 9 Mai 2019, am sărbătorit Ziua Europei, a Independenței României și sfârșitul celui de-al doilea Război Mondial. Atâtea victorii, și totuși, câte mai avem de făcut! Așa că ne punem întrebarea: oare unde am fi ajuns astăzi dacă am fi avut aceleași…

Fripturiștii
Fii fericit

Fripturiștii – așa voi numi generic personajele despre care voi scrie astăzi. Și nu pentru că mâncarea lor preferată este friptura, ci pentru că astfel de oameni caută să le fie bine. Nu am nimic cu modul în care se descurcă fiecare în viața asta. Până într-un punct. Unii sunt…

Sunt schimbat
Simt că m-am schimbat

Sunt schimbat. Nu știu dacă în bine sau în rău. Nici măcar nu știu ce s-a schimbat în mine, dar simt că sunt un alt eu. Ce bine ar fi dacă eu, cel de astăzi aș fi mai bun decât eu cel de ieri. Dar mi-e teamă că nu sunt…

Când ai spus mulțumesc
Când ai spus mulțumesc

Când ai spus mulțumesc? Pentru tot ceea ce ai și pentru tot ceea ce ai primit. Nu de puține ori luăm ceea ce avem ca pe un dat al nostru. Și uităm să mulțumim. Uităm să mulțumim pentru situația noastră financiară, uităm să mulțumim pentru faptul că suntem sănătoși, uităm…