Nu le furați copilăria! Se apropie perioada în care părinţii vor începe goana nebună după cele mai renumite şcoli, după cele mai renumite licee, după asigurarea unui viitor strălucit. Şi de cele mai multe ori, acest lucru se traduce prin punerea unei presiuni inutile asupra propriilor copii. Presiune care, de cele mai multe ori are efecte nocive, transformând copiii, de cele mai multe ori, în roboţi fără voinţă, în roboţi care execută doar comenzile primite. Dar un singur lucru vă rog, nu le furati copilaria.

Da, noi, părinţii uităm de copilăria lor!

Uităm de propria lor personalitate şi de cele mai multe ori, uităm să ne observăm copiii, să observăm care sunt calităţile lor, spre ce sunt orientaţi. De cele mai multe ori, ne uităm la copiii noştri ca într-o oglindă, dar o oglindă care reflectă eşecurile noastre din copilărie, planurile pe care nu ni le-am dus la îndeplinire, cât am fost copii, visele la care nu am ajuns. Încercăm să obţinem tot ceea ce noi nu am reuşit prin copiii noştri. Fără să îi întrebăm dacă ei îşi doresc lucrul acesta. Fără să îi întrebăm ce îşi doresc cu adevărat.

Ne facem planuri  pentru ei….

dar nu îi întrebăm dacă ei îşi doresc să ducă la îndeplinire planurile respective. Setăm obiective pentru ei şi nu împreună cu ei. Trăim în casă cu ei, dar de cele mai multe ori nu suntem lângă ei să le auzim fricile, să le simţim dorinţa de a fi mângâiaţi. Noi, părinţii, spunem ce este bine şi ei trebuie să execute.

Dar dragi părinţi, haideţi să ne aducem aminte de copilăria noastră. Oare care erau fricile noastre ca şi copii? De câte ori problemele de matematică ne creeau coşmaruri? Cum transpiram în faţa unui profesor mai dur şi mai exigent? Ce sentimente aveam când veneam acasă, la părinţi cu note proaste? Cum sufeream atunci când eram comparaţi cu alţi copii?

Vă mai aduceţi aminte de bucuriile generate de jocuri precum Barba-Oarba, Ascunselea, Hoţii şi Vardiştii, etc?

Vă mai aduceţi aminte de clipele în care eram liberi şi visam că suntem eroi şi că nimic nu este imposibil de atins? Dar de clipele în care ne cocoţam prin copaci, pe barele de bătut covoare? Cum vă aduceţi aminte de vacanţele şcolare? Dar de mirosurile copilăriei trăite pe la bunici vă mai aduceţi aminte?

Sună dur, dar noi, părinţii de astăzi le furăm copilăria propriilor noştri copii. În fiecare zi şi prin fiecare acţiune a noastră, ce nu are în prim plan sentimentele, fricile şi bucuriile lor. Fără să ne dăm seama, îi transformăm în roboţi gata setaţi în atingerea obiectivelor, care de cele mai multe ori nu sunt ale lor. Nu credeţi că este de ajuns, că noi, părinţii lor ne pierdem viaţa ducând la îndeplinire obiectivele altora, realizând targete care nu sunt ale noastre, fugind după vise create fals de societatea în care trăim?

Închei prin a vă întreba dacă vreţi să vă pregătiţi copiii pentru export?

Pe ei i-ati întrebat dacă îşi doresc asta? Poate că ei vă vor lângă ei, aproape. Să le simţiţi bucuriile, fricile, sentimentele. Să le înţelegeţi frustrările, să faceţi parte din viitorul lor. Iar în copilăria lor nu trebuie să atingă targete, să fie tobă de carte, să fie mereu în competiţie cu alţi copii de vârsta lor. În copilăria lor, ei vor să se bucure de copilărie avându-vă alături de ei.

” Copilăria este o lume aparte; pentru noi o lume ciudată, fantastică, ireală, pentru cei care fac parte din ea, dimpotrivă, una reală şi plină de armonie” – Eugen Herovanu

“Copilului poţi să îi spui tot,tot; întotdeauna m-a uimit cât de puţini, cei mari, taţii şi chiar mamele, îşi cunosc copiii. Copiilor nu trebuie să le ascunzi nimic sub pretextul că sunt mici şi este prea devreme ca ei să ştie ceva. Ce idee tristă şi nefericită! Şi ce bine îşi dau seama copiii că părinţii lor îi cred prea mici şi prea neştiutori, când ei, în realitate, înţeleg totul. Adultul nu ştie că, până şi în chestiunea cea mai dificilă, copilul îi poate da un sfat util” – F.M. Dostoievski

Iubiţi-vă copiii şi iubiţi copilăria lor.