Cu toţii ne întrebăm ce a fost în mintea selecţionerului atunci când a alcătuit echipa din meciul cu Elveţia. Nu înţelegem de ce a ţinut anumiţi fotbalişti pe banca de rezervă, de ce nu a făcut schimbările mai repede. Sunt multe de ce-uri la care probabil că nu vom găsi un răspuns. Dar, la ceea ce nu ne gândim noi este faptul că naţionala României este o radiografie a poporului român, a fiecăruia dintre noi dacă vreţi. Da este radiografia unei tari.

Ceea ce se întâmplă cu jucătorii naţionalei este tipic românesc – cu muncă puţină vrem să obţinem rezultate măreţe. Ne mulţumim cu puţin, mergem de multe ori la mica ciupeală şi dacă nu ne iese pasenţa, începem să ne plângem că nu am avut şansă, că am fost vitregiţi de factori independenţi de noi, că ne-am luptat până nu am mai putut, dar ghinionul nu ne-a ocolit. Nici pentru o clipă nu ne gândim că poate am fost noi de vină şi de cele mai multe ori nu ne asumăm eşecurile. Şi din păcate, cel puţin o dată în viaţă, fiecare dintre noi a făcut lucrul acesta. Fiţi sinceri cu voi şi veţi vedea că aţi avut situaţii în care lucrurile nu au ieşit aşa cum v-aţi dorit şi atunci aţi început să căutaţi vinovaţi în altă parte.

Acum să revenim la muncă. La modul în care noi românii muncim. Ştiu, veţi spune că majoritatea românilor muncesc cu simţ de răspundere, că sunt mulţi profesionişti în mai toate domeniile de activitate, că suntem responsabili şi că ne place să facem lucrurile bine. Oare aşa este? De câte ori nu v-aţi început munca cu o pauză? De câte ori, atunci când v-aţi văzut sacii în căruţă, aţi lăsat-o mai moale cu responsabilitatea la locul de muncă? Sau de câte ori nu aţi vrut “să vă băgaţi picioarele” în job şi aţi mers pe varianta “mersul piticului”, astfel încât să nu vă ia şeful la ochi?

Sunt şi români care muncesc din greu şi care duc greul pe umeri, dar sunt mult prea puţini care să fie constanţi. Sunt acei oameni supranumiţi “work-a-holici” şi care sunt ironizaţi în repetate rânduri. Atunci, de ce să le cerem imposibilul baieţilor din naţionala României? Poate că sunt câţiva jucători care muncesc din greu, dar sunt prea puţini ca să îi ţină şi pe ceilalţi în spate. Şi meciul cu Elveţia a fost edificator. După ce toată lumea ne-a lăudat că am avut unitate de grup, că ne-am auto-depăşit, că suntem o nucă tare, băieţii noştri s-au culcat pe-o ureche şi s-au trezit super-staruri peste noapte. Vă sună cunoscută supra-evaluarea asta? De câte ori nu aţi crezut despre voi că sunteţi mai buni, mai pregătiţi,etc? Şi de câte ori nu v-a adus cineva cu picioarele pe pământ?

Faptul că naţionala României este singura naţională cu jucători  născuţi în ţara pe care o reprezintă, se cunoaşte. În fiecare jucător al României stă spiritul românesc, spiritul mioritic şi spiritul delăsător. Întotdeauna, România a stat la mâna altor ţări (şi la fotbal, şi economic, şi militar) şi nu şi-a făcut propria soartă, decât atunci când i-a ajuns cuţitul la os. Şi de cele mai multe ori a fost prea târziu.

Aşa că, poate nu ar trebui să mai fim aşa de exigenţi cu jucătorii naţionalei României. Sunt oglinda poporului român şi dacă vreţi al fiecăruia dintre noi. Suntem un popor de specialişti în fotbal, politică, economie şi aproape în orice domeniu, până când trebuie să ne arătăm competenţele.

Spiritul mioritic ne omoară. Poate că ar fi fost mai bine ca, de-a lungul istoriei să fi stat mai mult sub influenţele germano-austriece. Poate că aşa erau şanse mai mari să se impregneze în spiritul naţiunii române: responsabilitatea, dorinţa de muncă, profesionalismul dus la cote extreme, asumarea efectelor acţiunilor noastre. Poate……