Multa lume stie ca imi place tara in care traiesc si oamenii din ea (chiar daca avem si multe lacune, suntem o natie tare simpatica). Zilele acestea m-am simtit cu adevarat mandru ca sunt roman si ca se aude de tarisoara noastra draga in toata lumea. Si asta s-a datorat in proportie de 100% marilor sportivi, ce reprezinta Romania, la jocurile olimpice de la Londra.

Putini dintre noi s-au intrebat cate sacrificii si cate dureri se ascund in spatele zambetului de pe podium. Nu stiu cati dintre noi, cei aflati in preajma televizorului, am fi putut sa ajungem in locul lor. Toti cei care ne reprezinta la Jocurile Olimpice sunt de o modestie iesita din comun – nu cred ca o sa ii vedem vreodata laudandu-se cu performantele lor.

Multi dintre ei ne dau adevarate lectii de viata – cum sa ajungi acolo sus prin munca si perseverenta. Din punctul meu de vedere, ei sunt adevaratele modele pe care ar trebui sa le urmam. Daca ne mai gandim ca s-au antrenat in Romania, cu baze sportive precare si totusi au obtinut rezultate pretioase, ar trebui sa spunem un mare MULTUMESC.

Macar ei sa duca o imagine pozitiva in afara granitelor de tara, daca cei care sunt platiti pentru asta nu o fac. Vreau sa cred ca atata timp cat Romania inca mai da campioni olimpici, mai avem o sansa. O sansa sa mai existam ca natie, o sansa ca spiritul romanesc sa nu intre in amortire.

Datorita lor Romania a iesit din anonimat. Si pentru asta imi ridic palaria in fata lor si le spun Multumesc!