Dimineața primei zile de Crăciun. Iustina face ochi și primul gând se îndreaptă spre brad și spre venirea lui Moș Crăciun. Somnoroși, ne îndreptăm pașii spre brad, cu inimile ticâind mai accelerat. Anul acesta Moș Crăciun a venit și la mama și la tata. Ajunși în fața bradului găsim primele dovezi ale trecerii Moșului pe la noi. Moșul chiar și-a făcut timp să citească și scrisoarea scrisă de Iustina la școală. Nu are rost să mai spun că ambalajele cadourilor au fost rupte pe neresuflate, iar conținutul cadourilor a produs bucurii în rândurile noastre. Nimic nu anunța faptul că astăzi vom trăi intamplari de Craciun.

Sursa foto: www.tv-play.ro

Bucuroși că Moșul nu ne-a trecut cu vederea nici anul acesta, ne-am îndreptat pașii spre slujbă, dorind să aducem mulțumire Domnului pentru tot ceea ce am primit anul acesta. Și bune și rele. Pentru că de la fiecare întâmplare am învățat. Ușor-ușor, în timpul slujbei Iustina a început să se simtă rău, ceea ce ne-a făcut ca după slujbă să colindăm orașul în căutarea unei farmacii de unde puteam să luăm ceva ce să amelioreze starea Iustinei.

Am ajuns la farmacia din Piața Unirii. Da, cea deschisă non-stop, care și anul acesta a fost deschisă în prima zi de Crăciun, pentru ieșenii care aveau nevoie de leac pentru diversele stări sau afecțiune apărute peste noapte. Când am intrat pe ușă mi s-a luat răsuflarea. Venisem cu gândul să iau ce trebuie și să plecăm acasă repede – trebuia să ajungem la părinți. Dar cum socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg, resemnat, m-am așezat la una dintre cele 3 cozi formate. Norocul meu a fost că m-am așezat la coada care a mers cel mai repede.

Dar, la una dintre celelalte cozi s-a așezat un tânăr care se vedea cu ochiul liber că are o suferință acută. Suferință ce s-a dovedit a fi reală, ulterior. La un moment dat, acest tânăr și-a cerut voie de la coada imensă să îl lase să intre în față. Avea nevoie de insulină, era insulino-dependent. Ei, dragii mei, ce reacție a stârnit această cutezanță a suferindului în rândurile celor care stăteau la acea coadă, nu poate fi descrisă în cuvinte. Câtă virulență în exprimare mi-a fost dat să văd, nu vă puteți închipui. Dar, s-au remarcat doi oameni mai virulenți în exprimare. Și care erau ca Toma Necredinciosul. Și îl trimiteau pe suferind la rândurile mai mici, să stea mai puțin dacă se simte mai rău. Și asta în prima zi de Crăciun…..

Norocul tânărului a fost că în față au fost doi oameni cu inimă, care l-au lăsat să își ia insulina. Pe loc și-a făcut injecția. Credeți-mă câtă mulțumire am văzut în ochii tânărului nu am văzut decât în ochii oamenilor aflați la ananghie. Dar, dincolo de impactul emoțional al întâmplării nu am putut să nu mă gândesc la reacția unuia dintre cei doi oameni lipsiți de suflet. Probabil nici dacă tânărul ar fi făcut acolo o criză de insuficiență diabetică, nu ar fi crezut. Câtă inimă poți să ai să nu fii empatic cu cei aflați în sufeință și pe care îi vezi cu ochii tăi că suferă?

Oamenii buni sunt buni tot anul, oamenii răi sunt răi și în prima zi de Crăciun. Asta este prima concluzie la care am ajuns în cursul zilei de astăzi. Și asta pentru că bunătatea nu o ai câteva zile pe anu. Bunătatea o ai cu tine tot timpul. Indiferent dacă este luni sau duminică, început de an, sau sfârșit de an.