Moartea te-a transformat în înger
E greu acum să simt durerea, când ea este aproape,/Mi-e sufletul amorţit de ale morţii şoapte./Acum când nu mai eşti cu trupul lângă noi,/Eu ştiu că ai ajuns acolo sus, unde nu mai sunt nevoi./Mi-e foarte greu să cred că ai plecat departe – sus,/Tu cel care-a-nţeles ale vieţii taine, te-ai dus./Te-ai dus ca un trandafir, rupt de la tulpină,/Ca o stea ce cade în noaptea cu lună plină./Te-ai dus acolo sus, alăturea de miile de îngeri/Şi noi aicea jos, nu ştim cum să oprim ale inimii frângeri./Ai plecat mult prea devreme, pe drumul morţii crude/Şi ne-ai lăsat pe noi sub povara lacrimilor ude./Ziua în care ai plecat, s-a transformat în noapte,/Şi nu auzeam decât puţine şoapte moarte./Am crezut atunci că din pat ai să te ridici, să fugi,/Dar nu s-a întâmplat după ale noastre rugi./De când tu ai plecat, viaţa e pustie aici pe pământ,/Dar vreau să cred că eşti acolo sus, unde totu-i cânt şi sfânt,/Unde îngerii te înconjoară şi durerea, suspinarea au ajuns să moară,/Iar inima şi trupul tău au încetat să doară./Acolo sus e fericire şi iubire, e nemurire şi dumnezeire,/Aici jos, e iubire efemeră şi totu-i amăgire./Te rog, tu, înger drag să nu ne uiţi pe noi,/Să ne ajuţi cât poţi să trecem de nevoi./Ai fost prietenul meu drag şi te-am iubit pe tine/Si totdeauna ai făcut să mă ajuţi pe mine./Acuma eşti acolo sus cu aripi mari de înger/Şi noi aici jos suntem străpunşi de fulger./Te vom păstra mereu în inimile noastre/Şi sufletele vor zbura în amintirea fiinţei tale drăgăstoase./Vei fi mereu o veşnică amintire a gândurilor noastre,/Te rog prieten drag fă aceste clipe grele un pic mai frumoase.
Am simţit nevoia să pun aceste versuri pe blog în amintirea celui care a fost pentru mulţi dintre noi un prieten foarte bun. Anul acesta se fac 7 ani de la moartea lui fulgerătoare şi măcar un prinos de amintire m-am gândit să îi aduc.
Dumnezeu să te ierte Lică!
Lacrimi amare… Dragul nostru prieten va ramane permanent in sufletele noastre cu toate ca e greu de crezut ca nu mai este printre noi. Parca inca ii aud glumele. Nu am sa uit niciodata cum spunea ca din cei trei copii pe care ii are mama lui, numai el este oaia cea neagra… Dumnezeu sa te odihneasca Licuta!
Parca a fost ieri… Inca am proaspat in minte crampeie din momentele pe care le-am petrecut impreuna. La biserica ma uit mereu in spate si astept sa-l vad, sprijinit de perete, zambitor si serios, smerit si bland.
Am suferit mult – si nici acum nu inteleg prea bine… Dar am invatat sa accept. Mai ales dupa ce l-am visat, la vreo doua saptamani de la moarte, intr-o duminica dimineata. Eram la mormantul lui si plangem – pentru el, dar si din cauza unor necazuri ale mele. A aparut langa mine, el Lica… Un Lica luminos si vesel, care m-a incurajat. Mi-a spus ca este bine si ca nu trebuie sa fiu suparata. M-a incurajat si pentru problemele mele si-am simtit ca imi da viata. Asa cum imi da viata fiecare amintire legata de el.
Dap pe multi dintre noi i-a inconjurat si i-a imbarbatat cu dragoste. Ca un facut eu l-am visat calare pe un cal alb imbracat tot in alb pe Palatul Culturii.Si tot cam la 2 saptamani de la moartea sa. Visul acela m-a linistit.
Oricum pentru cei care l-au cunoscut a fost un soc destul de mare.