În perioada asta Iașul s-a transformat într-un oraș foarte aglomerat și plin de lucruri de calitate, dar și de kitsch-uri. Nu pot să înțeleg de ce se merge pe alăturarea Sărbătorilor Iașului cu Sfânta Parascheva. Sunt două lucruri diametral opuse, iar din câte știu eu Sfânta Parascheva este ocrotitoarea Moldovei și nu doar a Iașului. Cum poți să ieși încărcat cu cele duhovnicești de la rândul pelerinilor și să ajungi în vacarmul generat de comercianți și de oamenii care caută motive de distracție din orice.
Unde poți să mai cauți un pic de liniște în perioada asta la Iași? Cu siguranță Sfânta Parascheva nu este un motiv de a petrece. Cum de Bucureștiul nu face zillele Bucureștiului de Sfântul Dumitru. Sau poate aleșii noștri locali caută să arate că te poți și reculege pe ritmuri de hip-hop. Mă gândesc de exemplu la ziua de mâine când va fi și concertul, dar și slujba de seara închinată Sfintei Parascheva.
Și lucrurile astea nu dau naștere decât la bârfe, la reportaje tendențioase și la blamat biserica. Aseară am văzut un reportaj , la una din marile televiziuni ale noastre, în care se făcea o analiză a banilor încasați în cutia milei. Și au ajuns stimabilii la suma de 60.000 ron/zi. Înseamnă că pelerinii care vin la Iași nu sunt bieți oameni care caută scăparea la Sfântă, ci sunt oameni potenți financiar care nu se uită la câți bani lasă. Sau poate televiziunea respectivă a căutat un client de publicitate zilele astea și nu a găsit, iar banii respectivi reprezentau un strugure acru. Altfel nu îmi explic de ce a apărut o astfel de știre.
Oamenii dau din puținul lor pentru biserică, asta se știe de când e lumea. Tot timpul lumea a fost înclinată spre fapte bune, mai ales atunci când este ziua unui sfânt. Poate că lucrul ăsta a deranjat opinia publică, sau poate reporterul care a redactat știrea nu a avut altceva mai bun de făcut. Știu mulți dintre voi veți spune că nu e normal ca biserica să câștige de pe urma pelerinilor. Dar oare sunteți siguri că banii aceia reprezintă profitul bisericii? De ce nu se gândește nimeni la faptul că din acei bani s-a cumpărat mâncare pentru familiile năpăstuite, sau poate s-au ajutat copii orfani?
Un lucru este cert – este mai ușor pentru noi oamenii în general, să vedem aspectele negative și să le scoatem în față. Începem să ne pierdem latura umană și uităm să mai gândim cu sufletul. Într-o lume meschină și plină de răutate, haideți să ne păstrăm sufletul. Chiar și dacă nu credeți că faptele bune vă vor ajuta în câștigarea mântuirii, bucurați-vă de fericirea de pe chipul omului ajutat în orice fel. Iar televiziunii care a făcut o știre din banii dați de pomană, le transmit că fiecare om/persoană juridică va avea nevoie disperată de un ajutor financiar – atunci nu știu dacă le-ar plăcea să ajungă pe sticla televizorului.
O sărbătoare religioasă nu trebuie blamată. Dacă nu credeți în Dumnezeu măcar respectați opțiunile celorlalți. Fiți mai deștepți decât turma de oi care nu știe altceva decât să se închine la Dumnezeu. Tratați cu respect omul din față voastră indiferent dacă este sau nu credincios. Era o vorba la un moment dat spusă de un mare filosof: ” Dacă eu nu cred că există Dumnezeu și el există, am pierdut viața, dar dacă cred că există și el nu există, nu am pierdut nimic”. Gândiți-vă la asta înainte să aruncați cu noroi în cei mai înapoiați ca voi, care încă își mai fac cruce în dreptul bisericilor, care încă mai fac fapte bune din convingere.