Vă veţi întreba de la ce m-am luat cu inteligenţa oraşului nostru. Nimic mai simplu – nu suntem noi oraş universitar? Nu este Iaşul, un oraş prin care au trecut eminenţe cenuşii şi vizionare? Să nu spuneţi că nu este aşa, pentru că istoria îmi dă dreptate. Da, Iaşul este un oraş inteligent, plini de oameni inteligenţi. Singura problemă pe care eu o văd este că nu se aliniază astrele, astfel încât toată această inteligenţă să ne ajute să devenim şi noi un oraş cu adevărat european. Și uite ala putem spune că despre Iași – Iasi oras inteligent.
Zilele acestea, de când a început şcoala şi până acum, în diverse momente ale zilei, am circulat destul de mult prin oraş. Şi am fost cuprins şi eu de inteligenţă. De, dacă am stat în trafic cu orele, am avut destul de mult timp să reflectez, să emit supoziţii filosofice proprii, să mă gândesc la nemurirea sufletului – al meu şi al altora ca mine. Pentru că, ce poţi să faci altceva, când eşti blocat în trafic şi nu vezi nici o urmă de licăr. Ba mai mult, când te uiţi pe indicatorul de benzină, faci şi o rugăciune să nu rămâi în pana prostului şi să contribui şi tu la marea fluidizare a traficului.
Astăzi, zic eu că am găsit şi explicaţia expresiei sistem inteligent. Şi nu este cea pe care tot am văzut că se marjează. Şi anume, de fluidizare prin sincronizare a traficului. Na, nici pe de parte. Se numeşte sistem inteligent, pentru că, ne oferă nouă, muritorilor de rând din trafic, posibilitatea de a ne gândi la multe lucruri dintr-odată, de a ne pune la încercare inteligenţa emoţională, de a ne îmbogăţi vocabularul (mă rog, aici trebuie să menţionez că se îmbogăţeşte cu multe cuvinte ce pot fi reproduse doar în trafic). Dacă vorbim de sincronizare şi de fluidizarea traficului nu ştiu dacă mai putem vorbi de un sistem inteligent.
Din punctul meu de vedere traficul ieşen cu sistemul integrat de fluidizare al acestuia, poate reprezenta alibiul perfect pentru a nu te da şeful afară, când întârzii în mod repetat. Sau, poate reprezenta cea mai bună motivaţie pentru a te trezi cu noaptea în cap, astfel încât să nu întârzii la muncă, şcoală, facultate în curând. Nu pot să îmi explic, cum poţi să ai sistem inteligent în oraş şi să faci din Alexandru până în capăt Păcurari, undeva la 30 de minute – fără să înconjori, ci să mergi direct pe Pasajul Octav Băncilă.
Iar dacă stai în trafic şi observi ceilalţi şoferi eşti mult mai câştigat. Măcar nu te plictiseşti. Poate că ar trebui să practice sportul acesta, în fiecare dimineaţă şi cei care sunt în măsură să vină cu o rezolvare. Citeşti pe feţele oamenilor atât de multe sentimente şi trăiri, de la nervozitate, la veselie, de la deznădejde, la incisivitate, de la indolenţă, la nesimţire. Dacă tot ai timp în trafic, trebuie cheltuit cumva zic eu.
Nici în partea cealaltă a oraşului – intrarea dinspre Bucium, am înţeles că nu a fost mai bine. Ba poate că a fost mult mai rău. Am înţeles că podul de pe Bucium de abia a făcut faţă fluxului mare de maşini care, la intervale egale de timp rămâneau blocate pe el. Şi iarăşi nu înţeleg de ce i se spune sistem inteligent. Nu văd unde este inteligenţa unui sistem care te blochează în trafic.
Şi cum nu am vrut să rămân prost, am zis să caut pe Wikipedia ce înseamnă inteligenţă. Şi am descoperit treaba asta : “inteligenţa unui sistem nu este definită de modul în care este alcătuit, ci prin modul în care se comportă”. M-am dumerit zic io care e treaba şi cu inteligenţa din traficul ieşean.
Aşa că, dragi ieşeni, hai să nu ne mai bazăm pe inteligenţa traficului ieşean. Ci mai degrabă să ne luăm cărţi la noi, rebusuri, tratate de marketing-medicină-inginerie-IT. Pentru că, în traficul ieşean vom avea timp să ne cultivăm şi să devenim mai inteligenţi, cu mai multe cunoştinţe. Tot vom petrece mult timp în trafic, măcar să profităm la maxim. Sau, dacă suntem cu familiile în drumul spre serviciul fiecăruia, să ne bucurăm de timp de calitate, petrecut împreună. Aşa ne mai sudăm şi noi relaţiile, mai aflăm ce ne doare, mai învăţăm să comunicăm.
Vedeţi câte lucruri frumoase face traficul ieşean şi sistemul inteligent de fluidizare a traficului pentru noi şi familiile noastre? Nu trebuie să ne mai plângem, că oricum nu ne aude nimeni. Lucrurile merg mai departe, aşa cum hotărăsc cei care au pâinea şi cuţitul. Noi ne putem bucura, eventual de “fauna” oraşului nostru Iaşi. Pentru că, în continuare cred că, Iaşul este un oraş inteligent. Cu sistemul mai trebuie lucrat.