Oamenii sunt supuși greșelilor, asta o știm de când e lumea și pământul. Este o lege nescrisă după care unii se ghidează în viață. Dar poate că una dintre greșelile des întâlnite în destinul tuturor oamenilor este graba. Da, ați auzit bine, graba de multe ori strică fiecare moment frumos, graba poate aduce pagubă în buzunare, paguba este cea care ne face să luăm decizii nefericite în anumite momente ale vieții noastre. Trăim viața într-un ritm mult prea alert, trecem repede peste bucurii, alergăm, alergăm. Dar nici noi nu știm unde alergăm. Prima lecție care ar trebui să ne fie predată la grădiniță sau școală, ar trebui să fie grabeste pasii vietii incet.

Am trăit în secolul vitezei, sau poate că încă mai trăim. Ne plângem că ne trec prea repede zilele – asta în timp ce noi continuăm să alergăm în stânga și în dreapta, după fantasma reușitelor și a succesului. Atunci când stăm să ne tragem sufletul trăim senzația că ”ne stă norocul”. Nu stăm nici o clipă să ne gândim că toată goana aceasta ne tulbură echilibrul nostru interior. Ne credem nemuritori și nu ne gândim nici când la sfârșit. Da, mai oameni buni, un lucru este cert, cu toții vom avea un sfârșit. Unii mai devreme, alții mai târziu. Dar, noi să ne grăbim în continuare, să trăim viața la cote maxime și în viteză neregulamentară. Pentru că tot ceea ce contează în viața noastră este să facem lucrurile pe repede înainte și nu să ne bucurăm de fiecare clipa trăită frumos.

Ne grăbim de când suntem mici – atunci ne doream să creștem mari, să ne bucurăm de lucrurile pe care le pot face oamenii mari. În liceu de-abia așteptam să treacă orele și anii ca să putem să dăm la facultate și să ne bucurăm de viața de student. În facultate ne trăiam viața într-un ritm alert, cu gândul la viitorul nostru loc de muncă – ne doream să fim independenți. Și după terminarea facultății ne grăbim continuu – ba să ne luăm mașină, ba să ne luăm casă, ba să ne petrecem concediile – asta după ce ne-am îndeplinit în grabă targetele. Uităm că putem face toate acestea cu răbdare, cu pași mici, astfel încât să ne bucurăm de viață așa cum este ea.

Când suntem tineri familiști ne bucurăm de tinerețe în grabă. Vin copiii și pe moment nu le oferim timpul de joacă pe care îl merită. Iar după, atunci când ajung întâi în clasa a V a, apoi la liceu, facultate spunem că nu ne dăm seama când au crescut. Pentru că noi ne grăbim. Și după aceea ne plângem că nu știm când au crescut și și-au luat zborul din cuibul părintesc. Dar, am avut tot timpul să ne grăbim încet și să ne bucurăm de fiecare clipă petrecută cu ei. Să simțim cu adevărat, fiecare moment pe care îl petrecem cu ai noștri copii. Noi putem spune stop grabei noastre din fiecare zi – noi putem să ne oprim, să ne retragem pe margine din goana aceasta nebună.

Părintele Cleopa, iar mai apoi părintele Iustin Pârvu aveau o vorbă – ”răbdare, răbdare, răbdare”. Pentru că toate vin dacă avem răbdare. Și se așează într-un fel la care noi nu ne-am fi așteptat, chiar dacă nu ne grăbim. Strămoșii noștri aveau o vorbă bună ”graba strică treaba”. Și aveau dreptate. Aș putea spune că în ziua de astăzi viața noastră este stricată de graba cu care o trăim. Și vom ajunge la momentul în care vom trage linie și vom rămâne cu multe regrete, chiar dacă vom avea și casă și masă, mașină și conturi în bancă. La final, nimeni nu ne va întreba de ce ne-am grăbit, ci ce am făcut cu viața noastră. Și nu știu dacă răspunsul ” am alergat la 100 m viteză” ne va mulțumi. Oare atunci toți cei pe lângă care am trecut în grabă, vor fi lângă noi? Sau vom ajunge primii la finish și vom trăi ”bucuria efemeră” că suntem primii care au trecut linia?

Nu uitați că: ”Răbdarea și timpul îți aduc mai multe decât puterea și pasiunea” – La Fontaine