Fraierul de serviciu este acel om pe care toată lumea încearcă să îl păcălească. În fiecare organizație este câte unul pe care ceilalți încearcă să-l încalece și să îl facă să pară Popa Prostu. Și asta pentru că, de cele mai multe ori, fraierul de serviciu are bunul simț să tacă în majoritatea cazurilor. Pentru că vedeți voi, fraierul de serviciu este trimis să rezolve cele mai grele sarcini. Este pus acolo unde lucrurile se rezolvă anevoios și de cele mai multe ori greu. O filosofie din ce în ce mai întâlnită în corporații, acolo unde chipurile, managementul resurselor umane este centralizat. Dar, este așa de bine centralizat că este aplicat de ”șefuți” după bunul lor plac. Sau după cum vor să protejeze angajații care le cântă în strună. Asta, dacă fraierul de serviciu nu este tare în gură.
Sursă foto: ele.ro
Astăzi una dintre caracteristicile esențiale ale unui ”angajat descurcăreț” este să fie tare în gură. Și cu un tupeu dus la extrem. În așa fel încât să pari sigur pe tine. Că mulți confundă tupeul murdar cu personalitatea este altă poveste. Iar dacă fraierul de serviciu își vede în continuare de treabă este din ce în ce mai frecat. Pentru că, de cele mai multe ori, bunul simț este confundat cu prostia, iar amabilitatea este confundată cu naivitatea.
Cu alte cuvinte, în unele organizații dacă ești amabil cu ai tăi colegi, aceștia au tendința de a ți se urca în cap. Doar ca să le fie lor bine. Și de cele mai multe ori, fraierul de servici mai este și vorbit pe la colțuri. Pesemne că își face bine treaba și merită din prisosință ”respectul” colegilor. De parcă acest fraier de serviciu este orb și nu vede cum stau lucrurile de fapt.
În unele organizații unii au un aer de superioritate de crezi că sunt mici dumnezei puși acolo pe vecie. Iar echitatea este unul din principiile despre care se discută doar în cărți. Se merge pe principiul – putem să frecăm pe oricine, oricât și oricum. Dar, pozează că le pasă de sentimentele fiecărui angajat în parte. Se fac că sunt solidari cu oamenii din echipa lor și că nu le este indiferent de ceea ce simte fiecare angajat în parte. Pentru că trebuie să pară buni cu fiecare dintre oamenii pe care îi au în echipă. Chiar dacă pe unii nu dau doi bani. Cel puțin comportamentul lor îi dă de gol. Și cu toate astea părerea lor despre ei, este că sunt corecți cu toată lumea. Aparent.
Și uite așa fraierul de serviciu plătește oalele sparte de altul. Muncește mai mult pentru că altul știe doar să dea bine în fața șefilor. Și nu de puține ori iese șifonat pentru că ”binevoitorii” lansează zvonuri despre el. Chiar dacă observă toate lucrurile acestea, fraierul de serviciu își vede în continuare de treabă. Pentru că a fost educat să nu răspundă la rău cu rău.
Asta până într-un punct – atunci când îi ajunge cuțitul la os. Și începe să vocifereze, începe să își spună punctul de vedere, frumos, civilizat. Așa după cum a fost învățat. Dar vede că în continuare este tratat la diverse de acei oameni care nu știu ce înseamnă cuvântul dat. În acel moment începe să semnaleze din ce în ce mai vehement că are o problemă. Dintr-odată fraierul de serviciu se transformă în angajatul problemă. Doar pentru că spune ce îl deranjează.
Din păcate este o practică din ce în ce mai întâlnită și mai ales acolo unde angajații nu știu să fie colegi între ei. Mai ales dacă fiecare își urmărește propriul interes. Dar, ceea ce nu se previzionează este faptul că dacă fraierul de serviciu se plictisește și părăsește firma, atunci au de tras cu toții. De la șeful ”echidistant” și până la colegii care îl mâncau de fund pe la spate. Măcar dacă ar ști să vadă lucrurile și să schimbe ceva în managementul uman din compania lor. Principiul ”lasă bă că merge și așa” este valabil până într-un punct zero. Care, odată atins nu mai poate fi schimbat. Oamenii aflați vremelnic în funcții de conducere trebuie să înțeleagă că toți oamenii sunt valoroși. Iar echidistanța trebuie să fie reală, nu doar simulată.
Ce nu se înțelege este faptul că un om inteligent și școlit nu este as în ”lichelism” și fiecare angajat are o stimă proprie ce trebuie gestionată. Dar, de cele mai multe ori, un om bun și cu bun simț, este rapid pedepsit dacă își iese din fire. În timp ce, angajatul tupeist este acceptat pentru că are gura mare. Și unii șefi consideră că este mai ”înțelept” să tragi tot în cel care trage. Asta dacă ești făcut șef la grămadă, sau dacă ești lipsit de empatie și plin de aere de superioritate. Dar șefia este vremelnică și de multe ori vei mai întâlni oamenii de care ți-ai bătut joc. Și s-ar putea să depinzi de ei.
Nu uitați că ”îngâmfarea nerușinată este atributul analfabeților și a talentelor mediocre”
