Despre Simona Halep s-a scris și se vor mai scrie articole. Despre performanța ei, despre recunoașterea muncii ei și despre modul în care a fost sprijinit copilul Halep de părinți. Nu știu dacă mai sunt lucruri necunoscute despre Simona Halep care pot fi spuse. O știm așa cum este ea – cu suișuri și coborâșuri. Dar, dincolo de toate este un exemplu pentru fiecare dintre noi despre cum poți reuși în viață. Chiar și în România se poate reuși. În țara asta mult blamată, Simona a muncit, a învățat tainele tenisului, și-a pus bazele viitoarei campioane. Este adevărat că s-a desăvârșit cu adevărat în afara granițelor țării. Din punctul meu de vedere Simona este exemplul cel mai elocvent că se poate să reușești – prin muncă și prin sacrificii. Poate așa ne vom motiva și noi să spunem ” fii Halep pe domeniul tău ”.
Haideți să ne gândim un pic la ce a însemnat ascensiunea Simonei Halep pentru ea și pentru părinții ei. La ce sacrificii s-a supus singură, încă din copilărie. La câte lucruri a trebuit să renunțe pentru a-și atinge obiectivul. Nu este ușor ca de la 4 ani și un pic să îți petreci viața pe terenul de tenis. Sunt sigur că la început a făcut totul din plăcere, dar cu timpul, pentru a deveni numărul 1 a trebuit să renunțe. Și să muncească din greu pentru a atinge culmile succesului.
Pentru a ne da seama despre performanța Simonei, ar trebui să transpunem totul în viața noastră. Ați stat să vă întrebați dacă sunteți numărul 1 în domeniul vostru de activitate? Dacă nu sunteți la ce sunteți dispuși să renunțați pentru a deveni? Suntem noi în stare să ne sacrificăm pentru a ajunge acolo sus? Suntem dispuși să ne sacrificăm fiecare minut din viața noastră pentru a performa? Despre asta este vorba în fond și la urma urmei. Pe lângă talent ne trebuie multă muncă. Știți vorba aceea ” 1% talent, 99% transpirație”… Poate că dacă am aplica fiecare dintre noi acest principiu am reuși să fim cei mai buni. Și uite așa poate că am reuși să tragem după noi țara asta și societatea în care trăim.
Acum, haideți să ne gândim la câți oameni au încercat să ne pună piedici din punct de vedere profesional. Și câți nu făceau altceva decât să ne critice și să ne destabilizeze din punct de vedere moral. Oameni care de-a lungul timpului ne-au fost șefi doar pe hârtie și care de fiecare dată când voiam să facem lucrurile altfel, ne criticau. Cam asta s-a întâmplat și cu Simona – a avut mulți critici, dar chiar și așa a reușit. În România dacă vrei să reușești trebuie să te transformi într-o broscuță surdă și să ai setat în minte doar obiectivul tău. Atât și nimic mai mult. Fără a uita să rămâi om indiferent de momentul evoluției tale profesionale.
Rezultatele vin și este lucru demonstrat că, dacă muncești continuu vei avea ținte atinse. Și aici nu vorbesc doar despre targete de vânzări, sau altfel de targete. Astea le atingi mai devreme sau mai târziu. Prin muncă susținută. Vorbesc despre orice fel de ținte care te pot ajuta să evoluezi – atât profesional, cât și personal. Nimic nu se obține fără muncă. Nimic pe termen lung. Chiar și atunci când nu faci altceva decât să moștenești o afacere de la ai tăi. Pentru că trebuie să muncești pentru a menține rezultatele firmei lăsate de ai tăi.
Nu e ușor să fii numărul unu. Doar cei care reușesc știu de câte ori au renunțat la momentele petrecute cu cei dragi. Doar campionii știu că uneori sudoarea a fost însoțită de strângerea din dinți. Doar cei ce au ajuns sus, știu ce înseamnă renunțarea și ieșirea lor din zona de confort. Pentru că dacă suntem sinceri cu noi, cel mai greu lucru este să ieși din zona de confort. Să îți depășești limitele setate de tine sau de subconștientul tău. Credeți că Simonei Halep i-a fost ușor atunci când lua bătăi pe terenul de tenis? Dar a strâns din dinți și a mers mai departe. Așa cum ar trebui să facem fiecare dintre noi, acolo unde activăm. Profesional și personal.
Simona Halep ne-a dat poate cel mai bun exemplu fiecăruia dintre noi, exemplu motivațional de reușită. Dincolo de coacherii care te învață cum să reușești, Simona ne-a arătat tuturor care este ingredientul esențial reușitei – munca susținută. Chiar și atunci când din punct de vedere financiar stai bine, trebuie să îți regăsești sentimentele care te-au antrenat să ajungi în acel punct. Oare Simona ar trebui să mai aibă motivație atunci când în conturi a strâns zeci de milioane de euro? Și totuși o are – pentru că așa fac campionii. Din orice domeniu. Sunt animați de muncă, dezvoltare și dorință de reușită.
”Campionii nu se nasc în sălile de sport. Campionii sunt făcuți din ceea ce au mai adânc sădit în ei: o dorință, o visare, o chemare.” – Muhamed Ali.