Se spune că în viață este bine să nu ai de-a face cu medicii și avocații. Nu trageți în mine – așa se zice. După săptămâna trecută pot spune că vorba asta din popor, nu vine din vina medicilor și avocaților, ci din cauza timpului mare pe care îl petreci pe culoarele din spitale și din tribunale. Din capul locului pot spune că sunt mulți medici buni, competenți, care te tratează pentru că asta este meseria lor. Sunt mulți medici, pentru care cel mai important lucru pentru ei, este să respecte pacientul care ajunge la ei. Iar acești medici sunt genul acela de medici la care îți vine să te duci și pentru a îi saluta, nu numai atunci când ești bolnav. Mai jos am să vorbesc despre experiența de la UPU, pe care am avut-o zilele trecute.
Săptămâna trecută, ca urmare a unei mici accidentări la fotbal, a trebuit să ajung la UPU, cu o mică urgență. Nu este prima dată când ajung în UPU, fie cu mici probleme medicale, sau cu alte persoane dragi mie. Ce m-a frapat de fiecare dată a fost aglomerația din UPU. Și asta nu pentru că medicii nu și-ar face treaba, ci pentru că sunt mult prea puțini medici care să vadă cum trebuie pacienții. Dacă medicii s-ar uita fugitiv la pacienți, oamenii ar spune că nu își fac meseria cum trebuie. Dacă se uită cum trebuie și durează, oamenii încep să strige că nu își fac cum trebuie treaba. Săptămâna trecută, cât am stat în UPU să aștept, am văzut cazuri din cele mai grave, sosite cu salvarea și cu echipajele SMURD.
Totuși de data aceasta, experiența cu asistenta care primea urgențele nu a fost tocmai una plăcută. Nu pot să spun dacă din cauza oamenilor care puneau presiunea pe ea, cu nerăbdarea lor și cu dorința de a fi preluați cât mai repede. Pentru că da, atunci când te duci în UPU, senzația ta este că boala ta este cea mai gravă și trebuie tratată cu prioritate. Chiar dacă din punct de vedere medical nu ai chiar o urgență. Frica de moarte se pare că acționează ca un arc, care te propulsează instantaneu în secția de urgențe a oricărui spital ieșean. Iar medicii trebuie să ia înainte chiar situațiile cu adevărat urgente. Și atunci chiar ți se pare că lumea te tratează cu dispreț. Dar, în cazul meu singura problemă a asistentei a fost modul în care s-a comportat.
Repet, poate că doamna asistentă venea după o gardă mare, de aia de 24 de ore, poate că înaintea mea veniseră oameni care nu aveau răbdare și care vroiam să fie tratați atunci, în momentul prezentării în secția de urgențe. Poate chiar au fost oameni care i-au vorbit fără respect. Dar, asta nu știu dacă o absolvă de atitudinea rece și lapidară cu care m-a tratat. Nici nu ascultase prea bine de ce mă aflam acolo – doar nu vroiam să beau o cafea în secția de urgențe, că m-a trimis pe repede înainte în Policlinica mare. Fără să vadă dacă puteam să mă deplasez în condiții de siguranță. Și asta este o mare bilă neagră pentru modul în care doamna asistentă știa să se poarte cu oamenii care veneau acolo. Nu am fost singurul care a beneficiat de acest tratament. Repet, poate că era o zi grea, plină de cazuri grele și oameni recalcitranți, dar ofuscările nu trebuie vărsate pe pacientul următor, care și așa are o suferință fizică.
Și legat de experiența de săptămâna trecută, mi-am adus aminte o experiență avută în 2003, cu secția de urgențe de la Spitalul de Neurochirurgie. Atunci, ajunsesem ca urmare a unei fracturi craniene. Ce-i drept venisem cu taxiul și nu cu salvarea. Și probabil că medicul rezident de atunci, a considerat că nu sunt o prioritate medicală și mi-a sugerat să mă duc la Spitalul de Urgențe să îmi fac un computer tomograf. Și m-a trimis cu taxiul, deși se vedea cu ochiul liber că nu eram caz de trimis cu taxiul. Totul în jurul meu se învârtea și aveam probleme și cu partea de vorbire coerentă. În 2003 am fost plimbat timp de 1 oră între cele două spitale. În cele din urmă am ajuns din nou la Spitalul de Neurochirurgie și ca prin minune, computerul tomograf fusese reparat și eu am putut să fiu internat. Și atunci chiar eram o urgență medicală, lucru demonstrat și de radiografia și computerul tomograf făcute.
Ce vreau să spun este faptul că sunt unii oameni din sistemul medical care își fac treaba fără respect față de pacienții din fața lor. Și își pun o amprentă negativă pe tot sistemul medical. Chiar dacă sunt medici care se dedică meseriei, neglijându-și familia pentru pacient. Chiar dacă de multe ori sunt medici dedicați, care sunt în stare să își neglijeze sănătatea, pentru a oferi sănătate celor care au nevoie de ea. Și nu sunt puțini astfel de medici ce își fac meseria cu drag față de pacient. Dacă ai intrat în contact cu o astfel de persoană, care te face să te simți ca ultimul om, degeaba după aia întâlnești un medic dedicat pacientului – prima impresie a fost creată.
Se mai întâmplă să fie ca și în citatul următor: ”Niciun pacient nu e mai dificil decât insul care s-a specializat în meseria de bolnav.” – Eugen Frunză în Hipocrate se amuză.
