Două lumi la Share-uim Globuri cu Suflet

După ziua de ieri, pot afirma cu tărie că în România sunt două lumi. Care, aparent știu una despre alta, dar care se intersectează foarte rar una cu alta. Se intersectează doar în momentele încărcate de dorința de a face bine și de a primi acest bine făcut. Sunt două lumi în care copiii se comportă diferit. Într-o lume copiii așteaptă cadouri din cele mai scumpe, pe când în cealaltă lume, copiii își doresc doar să aibă ceva bun de mâncare de sărbători. Da, au fost doua lumi la Shareuim Globuri cu Suflet.

 

Doua lumi la Shareuim Globuri cu Suflet

 

Ieri am ajuns prin niște cotloane uitate de majoritatea lumii. Dar, toate familiile pe care le-am vizitat aveau un numitor comun. Îl aveau pe Bogdan Tanasă ca păzitor. Pentru că dacă nu era Bogdan Tanasă, probabil că ajungeau la stirile de la ora 5. Am văzut aseară bucuria adevărată în ochii copiilor la care ajung darurile foarte rar. Am reușit ieri să văd că lumea noastră este total diferită de lumea lor. Noi ne plângem că ni s-a stricat tableta, ei nu au pentru ce să se bucure.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Am aflat povești de viață care m-au cutremurat. Oameni a căror viață a fost ca a noastră până într-un punct de cotitură, atunci când viața lor s-a schimbat la 180 de grade. Și de acolo a început dezastul în viețile lor. Și decăderea din punct de vedere financiar. Când li s-au închis toate drumurile și toate ușile.

Dacă ați fi văzut bucuria din ochii lor, atunci când am ansamblat brazii în casele lor, dacă ați fi văzut cum se bucurau pentru fiecare lucru care a ajuns de la voi la ei, ați fi înțeles câtă speranță a licărit în sufletele lor. Sentimentele pe care le-am trăit, împreună cu Simona Patraș și Andrei Chisanovici au fost dintre cele mai diverse. De la bucurie și până la revoltă, pentru că există astfel de drame în România.

Toate familiile la care am ajuns și noi, dar și echipa formată din Irina Butnaru, Marian Matei și Viorica, au mulțumit tuturor celor care i-au ajutat. Și recunoștința văzută aseară m-a făcut să realizez ca ajutorul nostru a ajuns unde trebuie. Întâmplarea a făcut să ajungem la o familie, după ce au trecut Irina, Marian si Viorica și au montat bradul. Ce-am surprins în rândul copiilor și familiei a fost edificator pentru toată campania. Cu toții erau veseli și recunoscători pentru tot ceea ce au primit.

Shareuim Globuri cu Suflet a fost și este un proiect special care prin implicarea fiecăruia dintre voi – mai multă sau mai puțină a reușit să ajungă și anul acesta la oamenii care au avut nevoie. Am ajuns aseară la 19 în Iași, dar am fost încredințați că oamenii pe care i-am ajutat vor avea câteva zile mai bune. Nu am cum să exprim în cuvinte sentimentele pe care le-am trăit ieri. Și nici nu aș putea să exprim cât mai bine trăirile de ieri. Trebuie să mă credeți pe cuvânt.

Binele pe care l-am făcut zilele acestea, a fost posibil și pentru că am primit ajutorul Carrefour Felicia, dar și pentru că am primit ajutorul vostru al tuturor. Iar ceea ce m-a impresionat cel mai mult, a fost întâlnirea cu Andreea, unul dintre binefăcători, venită prin postarea Gabrielei, care atunci când m-am întâlnit să ridic pachetele de la ea. Mi-a spus că poate nu este mult, dar băiatul ei și-a donat din economiile lui pentru a face cele 11 pachețele. Am rămas fără reacție pentru că darurile venite din inimă sunt încărcate spiritual și sunt mult mai grele pentru cel care le transmite mai departe.

Mă înclin în fața voastră și vă mulțumesc pentru ajutorul pe care l-ați oferit. Și de aceea vă doresc să se întoarcă la voi de zeci de ori ajutorul pe care l-ați oferit. Pot părea cuvinte mari, dar ați adus zâmbetul pe chipurile triste ale oamenilor pe care împreună i-am ajutat.

Bloggeri ieseni care au mai scris despre acest proiect : Anda Elena Pintilie ,  Diana Elena Lupu,  Constantin CiobanuFlorina Gabriela PascariuIoana DabijaAndreea IgnatCostin ChiricaGabriela Elena MereuțăBianca IonelAlexandra IgnatAlexandra Alistar,  Sorina ChirilăDragoș BârgăoanuAndreea CrețuMatei MarianAndrei Nistor,  Viorica Picincu,  Mihai-Alex OlteanuRoxana Ichim,  Dana Burlacu VisternicuDiana CătănoaiaAlexandra BohanIsabela NiticaAlexandru TaradaciucAdelina BohanIrina Butnaru.

Un cometariu pentru “Două lumi la Share-uim Globuri cu Suflet

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.