Îmi este dor de clipele când simțeam mâna ei prin părul meu, îmi este dor să știu că orice aș avea îmi va trece în brațele ei. Și ce frumoase sunt amintirile clipelor când ei îmi alinau orice durere și îmi arătau că se poate. Se poate să am vise, se poate să fiu o fire veselă. se poate să iubesc. Ce frumoase erau zilele când nu aveai nici o grijă, când de toate se ocupau ei, iar tu nu aveai altceva de făcut decât să te joci și să visezi la eroi. Da, imi este dor de parinti.

Pentru fiecare, părinții ocupă un rol important, dar simt că până acum nu am reușit niciodată să le spun mulțumesc așa cum merită. Nu am știut să le ofer clipe de bucurie, ci mai degrabă am reușit să le bat spini în inimi cu acțiunile mele de copil rebel. Pentru fiecare mângâiere de-a mamei nu am știut să ofer zâmbet, dar în schimb am știut să dezamăgesc și nu în puține situații. Dar ea m-a iertat. Pentru fiecare cuvânt de îmbărbătare din partea tatălui, nu am știut să ofer recunoștință, dar am știut să fiu superficial cu sentimentele mele față de el. Doar suntem bărbați nu?

Nu am avut părinți bogați, dar prin modul în care ne-au crescut (pe mine și pe fratele meu) ne-au dat mai multe bogății decât orice suma de bani moștenire. Au știut să ne insufle principii solide și ne-au ajutat să vedem viața corect, să nu jucăm baba-oarba cu ea. Și da am fost certați, am fost pedepsiți, dar acum pot spune cu mâna pe inimă că au respectul meu și iubirea necondiționată. Oricât de greu le-a fost, au știut cum să fie o familie și să ne arate dragoste. Uneori noi am spus că au fost distanți, răi cu sentimentele noastre, indiferenți la durerile noastre, dar totul era înspre binele nostru.

Îmi este dor, dar foarte dor de clipele în care eram acasă la ai mei și împreună cu fratele meu eram o familie. O familie săracă în unele perioade ale vieții, dar bogată sentimental. Pot spune că am fost un copil fericit, care a știut ce este dragostea părintească, care a știut ce înseamnă cuvântul mamă și cuvântul tată. Și da, la 30 de ani, am momente în care îmi este foarte dor de clipele petrecute acasă la ai mei. Pentru câteva clipe aș da orice să mai fiu flăcău la mama și la tata. Pentru că simt că odată cu trecerea anilor va veni un moment când va trebui să spun: pa mamă, pa tată. Și atunci voi rămâne orfan de dragostea lor. Și asta o văd de fiecare dată când ajung la ai mei și le văd părul lor cărunt. O văd de fiecare dată când îmi aduc aminte de anul nașterii lor.

Atunci îmi va fi un dor enorm și îmi va părea rău pentru fiecare te iubesc mamă, te iubesc tată pe care nu l-am spus la timp. Îmi va fi dor de îmbrățisările pe care poate nu le-am dat atunci când trebuiau și pe care ei le așteptau. Cu siguranță îmi va fi dor de clipele când stăteau în pragul ușii uitându-se lung după mine și familia mea. Îmi va fi dor de clipele în care își doreau să stea de vorbă și eu nu aveam timp să mă gândesc la altceva decât la problemele mele. Îmi va părea rău pentru toate clipele pe care nu le-am făcut mai frumoase pentru ei, ca semn de recunoștință pentru educația pe care mi-au dat-o.

Iubiti-vă părinții atunci când încă mai sunt lângă voi. Așa am să încep să fac și eu de acum înainte. Nu irosiți clipele frumoase pe care le puteți petrece împreună. Lăsați totul și puneți mâna pe telefon și sunați-i să le auziți glasul. Se vor bucura nespus când vor vedea că nu ați uitat de ei. Și poate așa le mai adăugați o zi la anii rămași.