Draga mea copilă, trebuie să îți fac mai multe mărturisiri. Până acum mi-a fost teamă să le recunosc. Să îmi recunosc propriile mele frici pe care le-am avut. Dar, să știi că și eu, tatăl tău am frici. Și la fel ca și tine am o inimă care, atunci când îmi este frică, tremură tare de tot. Totuși încerc să fiu tare pentru a putea fi să îți fiu un exemplu. Cel puțin așa am citit în cărțile de parenting. Frica este un lucru pe care îl au și oamenii mari, nu doar copiii. Și mie îmi este frică de necunoscut, de eșec, de pierderi, de întârzieri. Și de câte și mai câte. Da draga mea copilă și mie îmi este frică.
Mi-ai spus că îți este frică de întuneric și împreună am căutat să depășim acest impas. Îți spun un secret – când eram mic, nu scoatem nasul de sub plapumă. Datorită fricii de întuneric. Împreună cu tine am retrăit acele sentimente de frică. Dar, mi-am păstrat cumpătul, pentru ca tu să îți înfrângi frica. Am desenat împreună fricile pe care le aveai. Și tot împreună am rupt foile pe care ți-ai desenat fricile. Și împreună cu mama le-am aruncat la gunoi. Pentru că așa dispar fricile – abordându-le frontal.
Ți-a fost frică de eșec și îmi spuneai că tu nu ești în stare. Aveam aceleași frici în ceea ce mă privește. Doar că la mine, frica era să nu îți fiu un tată bun. E normal să îți fie teamă că nu poți să reușești. E normal să ai și scenariul acesta în minte. Însă, împreună, în formulă de trei, am reușit să depășim și frica aceasta. Pentru că nu există om căruia să nu îi fie frică de eșec. Ai reușit să îți dai seama că, dacă ai încredere în forțele tale, reușești. Dincolo de frici și de sentimentele de nesiguranță pe care ți le dau unele situații.
Ți-a fost frică de oamenii răi și de hoți. Și aici trebuie să îți mărturisesc că și eu am aceleași sentimente când simt răutatea în oameni. Sunt sentimente absolut normale atunci când vedem răul lângă noi. Dar, din păcate în lumea aceasta trebuie să trăim și să încercăm să o facem mai bună, împreună. Fricile trebuie să ne ajute să facem lucrurile cum trebuie și nu să ne paralizeze viața. În poveștile copilăriei mele și ale tale, răul este biruit întotdeauna de bine. Așa că nu avem de ce să ne fie frică.
Când erai mai mică îți era frică să nu te pierzi. Mă repet și aici. Am și eu o frică de genul acesta. Dar, draga mea copilă, mie îmi este frică să nu te pierd. Cu toate că realizez că la un moment dat va veni momentul să îți iei zborul. Sper să fiu pregătit. Totuși sper că la un moment dat, în zborul tău, îți vei mai aduce aminte de un bătrân tată și de o încărunțită mamă. Și îmi este frică pentru că te iubesc enorm, așa cum nu am iubit-o nici pe mama ta. Știi cum spui tu ”te iubesc te jos și până la Dumnezeu – așa de mare este iubirea mea”…. Dar, fricile acestea sunt normale și mai devreme sau mai târziu le vom da la spate.
Cel mai mult îmi este frică să nu crești prea repede. Deja nu știu când au trecut aproape 8 ani. Parcă mai ieri mi te punea asistenta în brațe și simțeam cum mă cuprinde frica că nu știu ce să fac. Da, unui om mare îi era frică de un boț de aur. În sensul în care nu știam cum se crește o gâgâlice mică. Și astăzi te văd cum ai crescut și au trecut zilele când te țineam în brațe și tu gângureai. Și totuși ne-am păstrat momentele de îmbrățișare. Îmbrățișarea de familie pe care toți trei o facem. Ca să ne simțim unul pe altul și pentru a ne încărca unii de la alții cu dragostea pe care ne-o purtăm. Îmi este frică să nu crești prea repede și să nu reușim să ne bucurăm de fiecare moment petrecut împreună.
Da, recunosc, îmi este frică de ce ai să spui tu peste ani, atunci când îți vei aduce aminte de părinți. În sensul educației pe care încercăm să ți-o oferim. Și cu toate acestea, la cum te știu nu îmi este frică de ceea ce poți să devii. Pentru că m-ai învățat un lucru copilo. Că atunci când ai inima mare poți să reușești să treci peste frici. De dragul celor dragi. Da, draga mea copilă și tatăl tău are frici. Din cele mai diverse și mai ciudate frici aș putea spune.
” Frica nu este niciodată un motiv pentru a renunța, ea este doar o scuză” – Norman Vincent Peale.
