Astăzi va fi o postare mai dureroasă, dar va fi o postare cu multe lucruri de învățat sper eu. Atât pentru mine, copilul meu, cât și pentru voi. Pentru că da, uneori trebuie să îți mai bați copilul. Altfel nu va înțelege care este diferența între reacțiile pozitive și cele negative. Va crede că întotdeauna ceilalți trebuie să îi dea dreptate. Ba mai mult,. va crede că toată lumea trebuie să se dea la o parte când trece el. Mai ales dacă ai un copil cu o personalitate puternică, uneori trebuie să îl mai și bați. Nu vă oripilați, nu sunt un tată care își masacrează copilul acasă în bătăi. Eu vă povestesc despre cum mi-am bătut copilul la șah.
Cine mă cunoaște știe că nu aș putea să îi fac rău Iustinei. De felul meu nu sunt dur, decât doar autoritar în voce. Dar, să vă povestesc cum mi-am bătut copilul la șah. Și asta nu pentru că ar fi o mare realizare de-a mea. Ci pentru că, în urma acestui joc, copilul meu a înțeles câteva lucruri esențiale sper eu pentru dezvoltarea sa. Să o luăm cu începutul. La grădiniță i s-a ivit ocazia să facă șah din plăcere. Dar, această plăcere se termina în momentul în care, profesorul de șah îi pune să joace doi câte doi. Iustina a avut întotdeauna frică de eșec – și nu, nu mă refer că îi era frică să piardă, nu ei nu îi plăcea să iasă pe locul doi. Având și o personalitate puternică, prefera să nu participe la concursuri, decât să ia bătaie în cadru organizat.
Cum în viață lucrurile nu sunt întotdeauna cum vrei tu și de multe ori trebuie să te recunoști învins, pentru a o putea lua de la capăt, Iustina trebuie să învețe că nu trebuie să fie câștigătoare cu orice preț. Mi-ar plăcea ca viața ei să fie presărată doar cu victorii. Dar, uneori e bine să ne antrenăm copiii și pentru variantele nefavorabile din viața lor. Și să îi învățăm să reacționeze astfel încât să nu fie dați de pe traiectorie.
Bun, acum să vă povestesc. A adus Iustina tabla de șah și piesele, le-am aranjat pe tablă. Și ca orice joc plin de fair-play, am dat mâna la începutul jocului. Este un gest de respect pe care în general îl arătăm competitorilor noștri de orice fel ar fi ei. Și am început jocul. Am atenționat-o de la bun început că nu o las să câștige. Pentru că trebuie să câștige prin propriile forțe. O vedeam cum gândește mutările, o vedeam cum ezită înainte de a îmi lua piesele de pe tabla de șah. Am observat-o cum stătea cu emoții când nu își acoperea bine piesele. I-am ghicit privirile pe sub gene ca să vadă tresăririle mele atunci când muta. Pot spune că a generat emoții puternice.jocul de șah. În final am bătut-o în acel meci, pentru că am vrut să văd dacă știe să piardă.
Bineînțeles, dorința de a câștiga a fost mult mai mare decât teoria pe care i-am spus-o eu la începutul meciului de șah. Și a început să plângă și să îmi spună că trebuia să o las să câștige, că ea este mai mică. I-am explicat că în competiții nu contează vârsta, ci cine este mai bun în acel moment. Și că nu întotdeauna câștigă un singur om – depinde foarte mult de cât de mult se antrenează, de starea lui de sănătate, de dispoziția din acea zi. Atunci când pierzi, nu trebuie să te superi pe adversar, ci trebuie să ai tăria să poți felicita adversarul că a fost mai bun. De fapt, cei ce au stofă de campioni știu să piardă și să își felicite adversarul pentru victorie.
Când vorbeam și îi explicam, vedeam cum ușor-ușor se relaxează și începe să fie atentă la ce îi spun. Și în cele din urmă a recunoscut că nu îi place să piardă pentru că ea nu vrea să iasă pe locul doi. Discuția noastră a fost lungă, dar ideea centrală este că, în cele din urmă, Iustina a înțeles că a pierde nu înseamnă nimic negativ. Și că mai importantă este starea sufletului ei atunci când nu câștigă. De la acea întâmplare am observat că, deși au mai fost situații în care nu i-au priit înfrângerile, căuta să se controleze și să nu se lase afectată. Ci vedeam cum încerca să persevereze, astfel încât să reușească în ceea ce și-a propus.
Și da, trebuie să recunosc că am fost mândru, atunci când echipa grădiniței din care făcea și ea parte, a câștigat locul 3 la o competiție de șah între grădinițe. Putea să iasă și pe locul 1, dar și-a demonstrat ei că împreună cu ai săi colegi pot fi buni. Pentru că și locul 3 este pe podium.
”Ce este înfrângerea? Nimic altceva decât educaţie. Nimic altceva decât primul pas spre ceva mai bun.” – Wendell Phillips
