Am stat ceva timp să mă gândesc dacă să scriu sau nu această postare – mai ales că ziua copilăriei a trecut. Dar, despre copilarie taram fermecat se poate scrie oricând, nu doar de 1 Iunie.
Dar nu am rezistat amintirilor din copilărie care mă fac să mă gândesc clipă de clipă la perioada lipsită de grijile de om mare, la perioada de joacă continuuă, la perioada poveștilor și a povestitorilor.
Și dacă stau și mă gândesc la frumoasa mea copilă – Iustina, nu pot să nu îmi doresc să rămână copil în suflet mereu. Eu unul nu am reușit acest lucru. Îmi pare rău că în tumultul zilelor de astăzi nu mai am timp de copilul meu. Nu mai am timp să îl văd zâmbind, să îl aud râzând, să îl simt lângă mine și nu în ultimul rând să îi admir inocența și copilăria.
Ce poate fi mai frumos decât râsul cristalin al unui copil, ce poate fi mai înălțător decât zâmbetul ți-l arată în fiecare zi, ce poate să îți aducă o bucurie mai mare decât inocența lui?
Dacă oamenii și-ar păstra copilăria, lumea ar fi mai bună. Însă în zilele de azi din ce în ce mai mulți copii nu știu să își trăiască copilăria – împinși din spate de părinții care în loc să le cultive copilăria îi pervertesc în lumea artificială a internet-ului și televizorului.
În graba zilelor de azi nu avem timp să vedem că moare copilăria în pruncii noștri. Trebuie să avem grijă de inocența lor și de sufletul lor de îngerași. Să nu îi lăsăm să îmbătrânească încă din timpul copilăriei.
În loc să stea ore în șir la calculator, mai degrabă să alerge într-un parc. În loc să se uite pierduți la televizor, mai degrabă să caute eroii din cărți. În loc să uite de îngerașii lor, mai degrabă să îl aibă pe Dumnezeu in inimile lor.
Astăzi mă încearcă un sentiment ciudat – mai ieri eram copilul din casa părinților mei și acum am propriul copil. Sper din suflet ca Iustina îți va păstra copilăria cât mai mult și că sufletul îi va fi super tânăr. Și la 30-40-50 de ani.
Pentru toți oamenii mari – vă rog să nu alungați copilăria din inimile voastre, pentru că tărâmul fermecat al ei vă păstrează mereu tineri.
Uite, de asta am facut eu, ieri, o poezie-indem pentru oamenii mari – sa revina la sufletul lor de copil. Poate ca (sigur ca) versurile sunt puerile, de amator – dar, daca a reusit cineva sa tina cont de mesaj (al meu si-al tau – acelasi, in esenta), isi poate schimba si infrumuseta destinul!
Nu poti spune despre versurile poeziei tale ca sunt puerile – in nici un caz (fie vorba intre noi, talentul scrisului il mostenesti de la al tau tata).
Cat despre mesaj pe care l-am transmis amandoi as fi enorm de fericit daca ar prinde macar la 10% din cei care il vor citi.
Sunt din ce in ce mai multi copii cu suflet de om mare si lucru asta nu poate sa nu te intristeze.