În dimineața aceasta am auzit o declarație a unei persoane cunoscute din România, cu mulți ani de experiență în presa de la noi. Și nu am înțeles-o deloc. Dacă ar ști domnul respectiv prin ce drame trec părinții care nu pot avea copii. Sau dramele celor care au șansa să aibă și ghinionul să îi piardă mult prea devreme. Până acum nu am cunoscut părinți care să nu facă din venirea unui copil în familie o adevărată sărbătoare. Cei care au avut șansa să aibă copii știu despre ce vorbesc. Despre cum îți tremură sufletul atunci când îți gângurește în brațe. Despre momentele în care tremuri pentru fiecare scâncet de durere al lui. Despre momentele de fericire în care îngerii-copii fac minuni în familiile în care vin. Pentru că asta este un copil – o minune în care parcă se regăsește tot Universul. Da, copiii întregesc familia.

Acum, când curentul general este unul al negării tuturor lucrurilor care au făcut societatea să evolueze, iată că a venit momentul să se discute și despre apariția copiilor ca rezultat al unei frustrări a părinților. A face un copil este o decizie luată doar de părinți – de ambii părinți de cele mai multe ori. Și este o decizie personală, încărcată de emoții și de dorința de a fi împliniți. Nu trebuie să vină nimeni să ne țină lecții despre: de ce se fac copiii – indiferent de cât de mare și cunoscut este numele său. Nu poți să ai pretenția că părerea ta este universal aplicabilă pentru toți oamenii care îți ascultă părerile.

Părinții nu fac proprii copii gândindu-se la bătrânețe. Spuneți-mi vă rog, câți dintre voi, acum când sunteți tineri, vă gândiți la bătrânețe? Părinții nu fac proprii copii din ofuscări și din neîmplinirile lor. Nu are logică – atunci când te simți neîmplinit, fără reușite profesionale, nu îți stă gândul să faci copii. Și aici nu vorbesc despre asistații sociali. Acolo este altă mâncare de pește și o discuție mult mai complexă. Părinții nu fac proprii copii atunci când sărăcia le bate la ușă. Toți părinții cu gândirea logică vor să le ofere totul copilașilor. Poate din cauza aceasta demografia este în scădere dramatică – părinții vor întâi să își facă o carieră, o situație și de abia după aceea să aducă pe lume un copil.

Revenind la emoția venirii pe lume a unui copil nu pot să îmi scot din minte împlinirea noastră ca și familie, atunci când a venit Iustina pe lume. Și nu, nu este vorba despre egoismul nostru – al mamei și al tatălui. Pentru că dacă vreți, decizia de a avea un copil, implică și multe responsabilități pe care le iei. Asta dacă vrei să ai copii fericiți. De la partea de asigurare a hranei și până la partea de asigurare a educației unui copil. Nu cred că este vreun părinte cu scaun la cap, care atunci când a luat hotărârea de a avea un copil, nu s-a gândit și la partea de după venirea lui pe lume.

V-ați gândit vreodată la cât de tristă ar fi lumea fără râsetul copiilor, fără gingășia lor, fără inocența lor care de multe ori înseninează ziua? V-ați gândit la un moment dat, cât de săraci am fi fără zumzetul lor? Viața ar fi cu mult mai gri și mai lipsită de dorința pentru mai bine.  Copii ne transformă în adevărați eroi, gata oricând să ne sacrificăm pentru ei. Ne fac să ne găsim cea mai bună variantă a noastră, pentru a le fi lor bine. Ne ajută să ne depășim limitele pentru ca ei să reușească. Fac tot posibilul pentru a ne încuraja să fim noi, naturali, pentru ca ei să învețe ce este sinceritatea. Noi, părinții i-am adus din dragoste pe Pământ și tot noi suntem responsabili pentru ei. Pentru fiecare celulă din corpul lor.

Declarația respectivului domn nu a făcut altceva, decât să arate micimea modului lui de gândi, acum, când și-a văzut copiii evoluând. Mă miră și mai mult modul lui de a deschide acest subiect și suficiența cu care și-a expus punctul de vedere. Cu riscul ca ”fanii” respectivului domn să îmi sară în cap, spun că declarația lui nu a fost gândită deloc. Și că uneori e bine să știi când să te retragi din postura de formator de opinie. Să îți recunoști neputința și să te retragi în momentele tale de glorie. Pentru că altfel te faci de râs și îți atragi dezaprobarea, chiar și a celor care la un moment dat aveau respect față de opiniile și analizele pe care le făceai.

Dragă domnule, copiii nu se fac din sărăcie, ci din dragoste, copiii nu se fac pentru a avea cine să aducă un pahar de apă la bătrânețe – au trecut vremurile în care se gândea astfel. Și nu uita, dragă domnule că atunci când îți exprimi părerile, acestea ajung și la cei care nu au avut șansa să aibă copii – și produc răni peste cele deja existente. Îmi pare rău că nu știți să fiți diplomat.

” Indiferent dacă cresc, ei rămân copiii noștri, și unul din cele mai importante lucruri pe care le putem dărui este dragostea noastră necondiționată. O iubire care nu depinde de nimic, decât de faptul că sunt copiii noștri.” – Rosaleen Dickson