Colapsul sistemului sanitar. Aşa este. Dar nu de astăzi sau de ieri. Nici măcar, de când au început scandalurile cu Hexi Pharma. Sistemul sanitar este în colaps din 1989. Probabil că nu s-a vrut să fie altfel. Mă feresc însă să cad în teorii conspiraţioniste. Dar, când vezi ce se întâmplă, în tot sistemul sanitar, când vezi că unii dintre guvernanţi se joacă de-a Dumnezeu cu vieţile românilor, nu poţi să taci.

Situaţia în sistemul sanitar nu a stat mai bine niciodată. Doar că acum a ieşit la suprafaţă mizeria din sistemul sanitar. Pentru că au murit nişte oameni, de la care a pornit ancheta care face vâlvă acum în România. Şi aici nu sunt vinovaţi medicii, sau mă rog, au o parte mică din vină. Ei trebuie să se descurce cu ceea ce le oferă sistemul. Vorbesc în cunoştinţă de cauză, când spun că, adevăraţii medici, fac eforturi supra-omeneşti si salveaza vieţi (de la medicii care se ocupă de salvare copiilor nou-născuţi şi până la medicii care salvează pacienţii veniţi în stare gravă, în secţiile de urgenţe ale spitalelor din toată ţara).

În 2003 am avut ocazia să fac cunoştinţă cu sistemul sanitar românesc. Şi mai ales cu cel din Iaşi. Neşansa de a mă accidenta grav (fractura craniană cu pierdere a conştienţei timp de 20 minute), la un meci de fotbal, m-a făcut să fiu la un pas de moarte. De ce spun lucrul acesta – pentru că, la acel moment am fost purtat între Spitalul de Neurochirurgie şi Spitalul de Urgenţe (fără salvare – am fost trimis cu taxiul), pentru că în Spitalul de Neurochirurgie nu puteam să fac un computer-tomograf (investigaţie obligatorie în fracturile craniene cu pierdere a conştienţei). Varianta oficială a medicului rezident de gardă a fost că, computerul-tomograf nu funcţiona (era stricat cu alte cuvinte).

Doar Dumnezeu a făcut ca naveta între cele două spitale să nu se termine cât se poate de prost pentru mine. Şi bineînţeles de la Spitalul de Urgenţe am fost trimis înapoi (tot cu taxiul) de către un medic foarte cunoscut acum în Iaşi. Nu eram urgenţă medicală. Chiar dacă aveam fractură craniană. Acum stau şi mă întreb (dacă periplu acesta de vreo oră între spitale nu se termina bine), cine răspundea pentru eventualul meu deces?

Până la urmă, computerul-tomograf de la Spitalul de Neurochirurgie se reparase ca prin minune şi am fost băgat de urgenţă pentru investigaţii. Asta, după ce la radiografie, îmi ieşise ca şi cum aş fi avut fractura de la baza craniului şi până la frunte. Norocul meu, a fost, că ceea ce se ieşise la radiografie, era de fapt edemul subcutanat. iar pe creier, nu aveam decât un edem cât un vârf de ac.

Spun nu pentru a mă plânge, sau a ieşi cu ceva în evidenţă, ci pentru a arăta că problemele din sistemul sanitar românesc au fost la nivel alarmant cu mult înainte de a ieşi acest scandal. Doar doctorii pot să spună cât de multe nereguli sunt în sistemul sanitar (aici mă refer la lipsa de medicamente, la lipsa de substanţe la concentraţie corectă, la lipsa de aparatură modernă care să ofere rezultate cât mai bune). Şi asta pentru că, în fruntea ţării, conducătorii nu sunt preocupaţi de sănătatea românilor, ci de cum să îşi umple conturile bancare.

Acum, scandalul Hexi Pahrma este doar vârful aisbergului din sistemul sanitar românesc. Dar, lucrurile sunt cu mult mai grave decât auzim noi la ştiri. Sunt doar o parte din informaţiile şi situaţiile din sistemul sanitar românesc. Probabil că, pentru situaţiile mult mai grave din acest sistem, interesele sunt cu mult prea mari pentru a putea face obiectul unor investigaţii.

Aşa că nu ne mai rămîne decât să sperăm că nu ne vom îmbolnăvi grav, că nu va trebui să stăm prin spitalele de stat. Pentru că, oricât de buni şi profesionişti ar fi medicii, sunt limitaţi de un sistem sanitar putred, în care interesele financiare sunt mai presus de sănătatea bolnavilor. Iar medicii fac adevărate minuni, în situaţiile cele mai grave, cu un sistem sanitar limitativ.

Din păcate “peştii mari” care au decimat sistemul sanitar românesc nu vor fi niciodată scoşi în faţă. Şi acum se face vâlvă mare un pic, după care se va aşterne iar liniştea. În continuare vor muri oamenii cu zile în spitale (din cauza sistemului), în continuare oamenii vor intra în spitale cu o boală şi vor ieşi cu mai multe (din cauza infecţiilor intra-spitaliceşti), în continuare medicii vor fi cu mult prea puţini şi vor fi acuzaţi că nu îşi dau interesul, deşi nimeni din cei care acuză nu au stat măcar odată într-o gardă la secţia de urgenţă a unui spital.

Pentru că din păcate războiul este cu mult prea mare şi noi, oamenii obişnuiţi nu avem “armele” necesare să luptăm constant şi eficient împotriva celor ce ne conduc. Sună fatidic, dar haiducii au apus de foarte mult timp.