Am stat mult și m-am gândit dacă să scriu postarea aceasta. Inima îmi spunea da, mintea îmi spunea nu. Și totuși inima și sufletul meu știau că am o datorie – o datorie pe care nu o voi putea plăti în lumea aceasta. Pentru că nimic nu se compăra cu ajutorul primit de la un om sfânt, de la un părinte pe care l-am descoperit târziu în viață, dar care și-a pus amprenta serios. Nu am să vorbesc de cum am ajuns să îl cunosc pe părintele Iustin Pârvu, am să încerc să creionez câteva imagini ale părintelui – asta pentru a vă face o idee asupra bunătății lui. Cerurile sunt mai bogate prin plecarea parintelui Iustin Parvu la cele vesnice.

Ochii părintelui Iustin te făceau să te rușinezi pe loc – erau atât de puri, atât de albaștri, atât de senini, încât aveai senzația că prin ei vezi o altă lume, o lume mai bună. Prima oară când privirea mea s-a intersectat cu cea a părintelui, am izbucnit pe loc în lacrimi. Fără să mă pot opri, fără să vreau. Avea o cuvioșenie în privire, încât te rușinai că ai avut îndrăznirea să îl privești în ochi. Prin ochii lui puteai să vezi un pic din rai.

L-am cunoscut într-o perioadă grea a vieții mele, dar prin cuvintele lui de îmbărbătare, izvorâte dintr-o inimă curată, am reușit să lupt și să văd cât de norocos aveam să devin. Mulți aruncă cu noroi asupra memoriei părintelui Iustin Pârvu, mulți umbresc viața lui creștinească prin vorbe grele, dar eu știu un lucru – influenta sa asupra vieții mele a fost imensă. Știu că dacă v-aș povesti întâlnirile mele cu părintele Iustin Pârvu ați spune că am luat-o razna. Dar uneori, în prezența părintelui nu îți dădeai seama unde plutești. Odată ce intrai pe poarta mănăstirii și te așezai la chilia părintelui, gândurile lumești parcă le lăsai la poartă și erai cuprins de o liniște ce nu poate fi descrisă în cuvinte.

Am înțeles destul de târziu cuvintele lui – ”Măi copii luați și vă mai plimbați și voi cu trăsura, nu doar cu mașina”. Mintea mea de atunci nu putea să se ridice la valoarea vorbelor lui. Dar parcă astăzi într-o lume trăită în goana mașinilor, uităm să ne bucurăm de priveliștile pe care bunicii noștri le vedeau din trăsură. Am uitat să mai vedem natura, să mai simțim prezența lui Dumnezeu în viața noastră. Prea suntem ghidați de lucrurile mărunte și materiale.

Părintele Iustin a fost un sfânt printre oameni – tocmai de aceea pelerinii veneau la el, chiar și pe patul de suferință să caute alinare. Din păcate așa suntem noi – mereu căutăm ajutorul, chiar și atunci când ar trebui să ne oferim umărul. Iar binecuvântarea lui era o oază de liniște – odată ce erai binecuvântat de părintele Iustin, multe din apăsările tale erau luate cu mâna.

Iustina, fetița noastră a venit cu binecuvântarea părintelui Iustin. Poate că acum mulți dintre voi ați găsit și răspunsul la întrebarea – de ce Iustina? Părintele Iustin, ne-a spus, într-una din dățile când am fost la el, că copilul din pântece ne va aduce multe bucurii și că se va naște într-o zi de mare sărbătoare. Iustina s-a născut pe 25 martie 2010, de Bunavestire. Pentru noi a fost un dar de la Dumnezeu, un dar ce ne umple inimile de bucurie în fiecare zi.

Părintele Iustin a făcut multe minuni în viață, dar nu am avut timp să le vedem. Călugării, ucenicii lui, spuneau că în multe nopți, părintele Iustin vorbea cu Maica Domnului. Pare de domeniul fantasticului dacă gândim cu minte și nu cu inima. Dar oare, dacă nu era un sfânt, cum reușea să stea atâta timp fără somn și fără mâncare? Programul lui era unul sisific – slujbe, pelerini, rugăciune, slujbe și roata continua să se învârtă. Dormea doar 2 ore pe noapte, timp de zeci de ani.

Se vor trezi mulți să combată tot ce am spus eu aici, dar nu îmi voi pierde timpul cu ei. Știu ce am trăit și știu ce a însemnat părintele Iustin pentru mine și familia mea. Iar asta e mult mai important decât toate rațiunile unora la un loc.

Dumnezeu sa te odihnească Părinte Iustine și îngerii să cânte la înmormântarea ta. Pentru câte ai suferit poporul te va purta mereu în suflete și în inimi.