În activitățile zilnice pe care le am, întâlnesc foarte mulți oameni. Și de cele mai multe ori fiecare om pe care îl întâlnesc, beneficiază de toată încrederea mea. Pentru că îmi place ca atunci când pornesc o discuție cu un om, aceasta să înceapă pe…
Categorie: Motivationale
Scap de un an greu tare
2017 este pe final și mulți caută să își facă bilanțuri și promisiuni. Bilanțuri mai fac și eu, dar promisiuni am încetat să mai îmi fac. Și asta pentru că am ajuns la o vârstă la care vreau să mă surprind. Poate că nu tot…
România, români și românisme
România este mai mult decât o țară, România este o trăire, un sentiment, un virus. Așa cum este ea, dacă ai ajuns să o cunoști îți rămâne în suflet, indiferent unde te poartă pașii. Nu este așa cum ar trebui să fie, asta o știm…
Tu pentru cine lupți?
Oamenii sunt animați de dorințe, de idealuri, de poveștile din spatele lor. Oamenii sunt motivați să lupte pentru ceea ce își doresc să obțină. La un moment dat oamenii sunt angrenați în lupte de motivații ce trec dincolo de logică și de resurse. O parte…
Viața este un lung șir de alegeri
Viața este un lung șir de alegeri. Unele alegeri sunt făcute conștient, altele mai puțin conștient. Alegerile pe care le facem ne guvernează o perioadă de timp viața. Și nu de puține ori se întâmplă ca în urma unor alegeri, întreaga noastră viață să nu…