ROCA – imediat durează

Da, Roka – imediat dureaza. Durează mai mult decât ne dăm noi seama, durează cât o veşnicie sau cât o clipă. Acel imediat pe care îl spunem cu toţii, de foarte multe ori, în diverse forme. Acel imediat când vrem să ne întâlnim cu persoanele…

Piaţa de publicitate ieşeană

Lucrez de ceva timp, în zona de publicitate, pentru diferite canale media din Iaşi, sau naţionale cu birouri în Iaşi. Tot timpul a fost o piaţă în continuă mişcare, cu mulţi actori care apar cu un anumit profil al publicului ţintă. Fie că discutăm despre…

Coaching şi experienţa

Daca aţi şti de când am vrut să scriu despre subiectul acesta, probabil că m-aţi compătimi. Am cel puţin 4 ani de când tot intru în contact cu diverşi coacheri, care mai de care mai buni şi mai aplecaţi spre nevoile reale, ale celor pe…

Brand-ul personal – un moft?

Prima dată când am auzit de branding personal nu am înţeles exact la ce se referă. Nici măcar nu puteam să mă gândesc cum un om poate să îşi construiască un brand personal. Și atunci m-am întrebat brandul personal un moft? Astăzi în schimb, tot…

În vânzări este ca în ridicarea unei case

În vânzări este ca în ridicarea unei case. Am ceva timp de când lucrez în vânzări, cu oameni şi pentru oameni. Pentru că, vrem nu vrem, în orice proces de vânzare sunt implicaţi oamenii şi nu brand-urile pentru care se negociază. Trebuie să recunosc că…