Ieri a început un nou an școlar. Prilej de zâmbete, asezonate la buchete de flori care de care mai viu colorate, poze pline de oameni și prichindei fericiți. Fericiți că s-au reîntâlnit cu ai lor colegi și cu dascălii lor. Un tablou fericit ce ilustrează sentimentele trăite de fiecare participant în parte. Așa ar trebui să fie peste tot în țara asta. Dar, nu este deloc așa. 18,5% din copiii cu vârsta școlară au abandonat școala din motive diferite. Sunt copii cu aripile frânte și îngeri maturizați înainte de vreme. Copii ce au uitat să își trăiască copilăria, copii ce nu au șansa la școală. Copii îngropați în sărăcie, în mizerie, în treburi de oameni mari.
Nici nu mai contează de ce s-a ajuns aici. Nici nu este important. Părinții care pot să își ducă copiii la școală știu câtă fericire apare pe chipul copiilor. Cel puțin în prima zi de școală. La fel de bine părinții știu ce înseamnă un nou început școlar și câtă investiții au făcut. Dar, dacă un deștept de ministru spune că ”învățământul este gratuit în România – jumătate plătește statul, jumătate plătesc părinții”. Tocmai din cauza aceasta probabil că este și abandonul școlar la cote așa de mari. Pentru că sunt părinți ce nu își pot suporta jumătatea din ”gratuitatea” unui an școlar.
Puțini se gândesc la copiii ai căror părinți nu își pot permite să îi țină în școală. La conducătorii țării. Oare ce este în sufletul unui copil, atunci când vede alți copii de vârsta lui cu ghiozdanele în spate? Credeți că ar vedea bucuria unui nou început? Sau ar oferi circumstanțe atenuante părinților pentru că nu i-au dat șansa să meargă la școală? Copii aceștia pot fi denumiți aripi frânte și îngeri maturizați.
Din păcate și o parte din copiii ce au șansa să meargă la școală devin îngeri maturizați și au aripi frânte. Pentru că sistemul actual de învățământ le frânge copilăria. Dacă acești copii nu au norocul de un dascăl care să se gândească la evoluția lor viitoare și nu la tocitul din cărți. Practic dacă au șansa să aibă un dascăl vizionar și care să pună accentul pe personalitatea copiilor, viitorul lor nu va fi cenușiu. În schimb dacă au neșansa să aibă un dascăl aplecat doar spre planul trimis de minister, fără să pună accent și pe copilăria lor, atunci vor deveni mici roboței. Eventual fără personalitate și fără să poată să aibă propria opinie.
Iar noi părinții avem poate rolul cel mai important în dezvoltarea armonioasă a propriilor copii. Dacă vom avea pretenția că școala trebuie să ne educe copii, atunci vom fi deja pierzători. Dacă nu vom înțelege că ei, copiii noștri au nevoie de noi lângă ei, atunci să nu ne mirăm că se depărtează de noi de la vârste fragede. Dacă vom pune accentul doar pe a încărca copilul cu învățat, cu diverse cursuri de dezvoltare a abilităților, copiii noștri vor deveni obosiți înainte de vreme. Dacă ne vom educa proprii copii să aibă doar capul plecat, pe principiul ”capul plecat sabia nu-l taie”, să nu ne mirăm în viitor că nu își vor putea asuma deciziile.
Copiii noștri au nevoie de ajutorul nostru. Și nu doar de ajutorul financiar. Pentru că mai târziu, când vor crește își vor aminti doar momentele petrecute cu părinții alături. Sau de momentele în care doreau să își descarce sufletul și părinții nu aveau timp de sentimentele lor. Dacă nu vom putea să ne implicăm activ în viața lor să nu avem pretenția că suntem cei mai buni prieteni ai lor. Trebuie să realizăm că viitorul propriilor copii stă în mâinile noastre și ale dascălilor. Și că odraslele noastre nu sunt intangibile și nu pot fi deranjate cu păreri contrare opiniei lor despre ei.
Dragostea noastră a părinților către copii nu trebuie condiționată de nimic. Îi iubim necondiționat și facem tot ce ne stă în putință pentru a avea un viitor strălucit. Sunt ai noștri și suntem răspunzători direct de ei. Încă din momentul în care s-au născut și până când vom închide ochii. Și dacă vreți este imaginea noastră proiectată în viitor. Fiecare sentiment investit în ei, îi vor ajuta să aibă încredere în ei. Tot ceea ce le insuflăm astăzi îi va ajuta în viitorul mai apropiat sau mai îndepărtat.
”Rădăcinile noastre se ascund în copilăria care ne luminează viitorul” – Marius Torok
