Seara zilei de 1.11.2016 se anunţa o seară relaxantă petrecută cu familia. Plină de energie şi ore încărcate de voie bună. Deşi eram terminaţi de energie, după muncă, vroiam să fie o seară frumoasă, alături de Iustina. Dar, după cum ştiţi că potriveala din târg nu se potriveşte cu cea de la piaţă, nu ne-a ieşit nimic din ceea ce ne-am propus. Şi asta pentru că s-a transformat într-o seară lipsită de energie electrică. Mai bine zis de energie electrică.

Am retrăit amintiri pe care le credeam uitate, amintiri despre întuneric şi despre stat la lumina lumânării. Pentru că, din păcate am ajuns să stăm pe întuneric aseară, timp de 2 ore şi. Motivul – o avarie la reţeaua de energie electrică. Toate bune şi frumoase, până când am descoperit că fiicei mele nu îi place întunericul. Oare cui îi place? Ei, aseară am discutat despre vampiri, vrăjitoare, fantome, moarte, dracula. Poate că vă veţi întreba de la ce ne-am luat… De la o simplă pană de curent :). De 2 ore. Am avut timp berechet.

Timpul pe care Iustina îl petrecea la televizor şi-a arătat tributul aseară. În creieraşul ei de copil, întunericul era asociat cu toate personajele tip monstruleţi pe care le vedea la televizor. Şi asta s-a activat atunci când a trăit pe propria ei piele, cum este să te orientezi în întuneric. Cu toţii ştim teoria care face referire la lăsatul copiilor în faţa televizorului. Dar, doar puţini dintre noi realizează ce efecte au desenele din ziua de azi, asupra copiilor noştri. Noi am aflat aseară. Şi pentru asta trebuie să mulţumim EON-ului că ne-a lăsat pe întuneric.

Deşi în primă fază am fost revoltaţi de faptul că a trebuit să ne amintim de timpurile ceauşiste, atunci când lăsatul în întuneric era o practică des întâlnită, mai apoi am realizat că aveam nevoie de experienţa aceasta. Pentru a vedea ce are pe sufleţel propriul nostru copil. Şi automat mi-am adus aminte de fricile mele din vremea copilăriei. Atunci când, în gaşca copiilor de la scară se discuta despre fantome, vampiri, vârcolaci, nu îndrăzneam să mai intrăm în scară.

În astfel de momente îţi poţi da seama cât mai bine de trăirile pe care le are copilul tău. În situaţii de criză ies la suprafaţă frici pe care nu bănuiai că le simte. Şi ştii pe viitor cum să acţionezi pentru a linişti copilul. Pentru că, fiind tot timpul pe fugă nu îţi dai seama, sau nu ai timp să înţelegi sentimentele lui, la adevărata lor valoare. Şi noi, părinţii îi băgăm în astfel de frici, de sentimente, de tot ceea ce credem că nu îi afectează. Şi după ne facem mustrări de conştiinţă că se adună ofuscări şi că ne devin copiii sensibili.

Lăsând la o parte experienţa personală, ceea ce m-a frapat aseară, la pana de curent, a fost lipsa de reacţie promptă a celor care erau în măsură să remedieze problema. Şi a lipsei de răspuns la telefonul de deranjamente. Păcat că aşa se ştie să se rezolve situaţiile apărute din neant. Şi ironia sorţii sau conincidenţă, ieri a fost şi simularea în caz de calamitate. Pai dacă aşa se gestionează o situaţie obişnuită, cum se va gestiona o situaţie critică?

E o întrebare la care nu sunt eu cel care trebuie să găsească răspuns.