Este genul de amenințare pe care o aud din ce în ce mai des, din guri diferite, ale unor oameni care mai de care mai diverși. Fie că vorbesc despre alți oameni pe care îi cunosc, fie că vorbesc chiar despre prieteni, fie că sintagma se adresează dușmanilor, cei care o adresează sunt genul acela de oameni care tac și observă. Observă modul în care se petrec lucrurile în jurul lor într-un mod tăcut. Nici nu îi observi. Sunt genul acela de oameni pe care, dacă îi vezi pe stradă nu dai doi lei pe ei. Vorbesc despre amenintarile din marketing.
Dar, oamenii aceștia cunosc de felul lor, mulți indivizi prin natura meseriei lor. Sunt oameni care știu care sunt relațiile reale dintre diverși inși. Nu cele afișate dincolo de ușile închise, când ies în lume. Cunosc părerea unora despre alții pe ce reală și nu pe cea pe care uzanțele o fac să fie scoasă la suprafață. Atunci când se întâlnesc în diverse ocazii, cu persoane diferite, își dau seama și fac diferența între cei care au zâmbetul natural și cel forțat de împrejurări.
Oamenii despre care vorbesc pot aplica foarte bine sintagma ”dacă am să vorbesc pre mulți am să popesc și eu”. Din simplu motiv că prin întâlnirile lor cu persoane diverse, ajung să vadă fața reală a faptelor, aud părerile și dintr-o parte și dintr-alta. Și de obicei sunt puși în planul doi, sunt și ei acolo. Neinteresanți pentru mulți. Genul de oameni la care dacă ai nevoie apelezi, dacă nu, îi lași în uitare.
Din când în când enervează cu insistența lor. Și de obicei nu înțelegi de ce îți pun atâtea întrebări. Unii nu le văd rostul. Alții îi consideră mici Iuda. Dar, la un moment dat în viață, toți dar absolut toți au nevoie de ei. Pentru un proiect personal sau pentru un proiect profesional. Și de la ei te aștepți să aibă tot timpul zâmbetul pe buze, chiar și în momentul în care tu ai o față acră. Trebuie să suporte toate reacțiile ciudate la adresa lor cu stoicism, doar tu ești cel de care ei au nevoie.
Ei de fapt și de drept sunt oameni normali, cu nevoi normale, cu sufelte normale, cu ambiții cât se poate de normale. Sunt genul de oameni pe care te poți baza și pe al căror cuvânt poți clădi. Bine majoritatea dintre ei. Care din când în când au targete pe care trebuie să le îndeplinească. Pentru că au niște ”neni răi” care stau cu ”biciul” și care se numesc șefi. Da, ați ghicit, sunt oamenii de vânzări, acei oameni care sunt dați afară pe ușă și intră pe geam. Dar sunt acei oameni, care află multe detalii și multe dedesupturi, pe care, dacă ar începe să le spună, ar produce deranj mare.
De aceea, oamenii de vânzări trebuie să fie persoane integre, care să știe că la ei este capăt de linie. Și oricât de nederept li s-ar părea că se întâmplă lucrurile să știe să treacă peste. Inclusiv peste lucrurile care le află de la unii clienți, sau de la alții, trebuie să fie discreți.
Da, oamenii de vânzări, sunt oamenii care ar putea să spună ” de am să vorbesc, pe mulți am să popesc și eu”. Dar nu o fac, pentru că nu ar fi corect.