Perioada ce tocmai s-a terminat, a fost prilej pentru toată lumea de a evada din oraș. Care și cum a reușit, a plecat fie la munte, fie la mare, după preferințe. A fost o perioadă binevenită pentru toată lumea, mai ales că a fost la început de vară. Și cum și noi eram dornici de o evadare, ne-am mutat cu mic, cu mare, la munte. Ne-am pus fundurile în mașină și am tulit-o aproape, cât să respirăm aer de munte. Durău a fost alegerea noastră, chiar dacă plecarea a fost hotărâtă doar cu 1 săptămână înainte. Ceea ce nu am prevăzut a fost că vom cunoaște adrenalina din munte.

De felul nostru nu suntem sportivi înnăscuți, tocmai de aceea am ales și un traseu ușor de munte. Ne-am gândit că Ceahlăul este unul dintre cele mai ușoare trasee, unde pot merge și copilașii. Mersul prin pădure ne-a dat senzația de libertate, de apartenență la natură. Pentru niște sedentari a fost un traseu istovitor, plin de adrenalină. Dar, când dăm timpul înapoi ne amintim cu plăcere de tot ceea ce au însemnat cele 3 zile. Pentru că suntem siguri că experiența aceasta va rămâne mult timp în amintirea copiilor. Dincolo de tabletă, calculator și televizor, au văzut că experiența adevărată o au în natură. Cu siguranță că de pe traseul făcut pe Ceahlău au rămas cu mai multe amintiri decât în urma unei zile petrecute în fața calculatorului.

În această perioadă Ceahlăul îți oferă peisaje pitorești, relaxante, care te fac să îți dorești să te muți mai aproape de el. Sau cel puțin să revii din ce în ce mai des pe el. Senzația de libertate pe care o resimți în mijlocul pădurii dese, întrece orice stare de oboseală acumulată ca urmare a urcării Ceahlăului. Chiar dacă mușchii picioarelor nu te mai ascultă îți încarci bateriile până la limita maximă. Chiar dacă ajungi plin de noroi în punctul de unde ai plecat, aerul de munte îți rămâne adânc întipărit în nări și plămâni.

Dar ca și în viață și pe Ceahlău întâlnești tot felul de oameni – unii cu inimă bună, alții cu o răutate ciudată în suflet. Am pățit-o ca, atunci când am ajuns la Cascada Duruitoarea să fim ghidați pe cel mai greu traseu de întoarcere din cele care existau marcate. Asta deși oamenii care ne-au recomandat să coborâm pe traseul albastru îl făcuseră cu 1 zi înainte și știau foarte bine că nu este recomandabil pentru copii. Adrenalina pe care am acumulat-o pe traseul de coborâre dinspre Duruitoarea niciodată nu am mai simțit-o. Atunci când vezi râpele abrupte, când îți dai seama că înapoi nu ai cum să te întorci, când vezi că terenul este plin de noroi simți că trebuie să dai totul din tine pentru ca împreună să ajungeți la finalul traseului sănătoși. Treci de la disperare la luat taurul de coarne în câteva secunde. Deciziile pe care le iei trebuie să fie dintre cele mai sigure pentru cei mici. Și în același timp te gândești ce inimă au avut cei care ți-au recomandat traseul văzând că ești și cu ai tăi copii lângă tine.

Personal am învățat niște lucruri din experiența de pe munte. Le las aici, poate că vor ajuta și pe alții:

1. Cele mai sigure trasee sunt cele pe care ai venit  – chiar dacă sunteți rupți de oboseală și vreți să ajungeți la baza Ceahlăului cât mai repede, mergeți pe traseul pe care ați venit. Este cel mai sigur pentru că îl știți de la urcare. În plus, traseul roșu de la Duruitoarea este și mai scurt cu 15 minute, decât traseul albastru. Nu faceți experimente pe drumul de întoarcere, mai ales dacă aveți copiii lângă voi. Pentru liniștea voastră alegeți traseul roșu.
2. Mergeți în grupuri mai mari – este mai sigur să mergeți într-un grup numeros decât să mergeți doar voi și cu familia voastră. Asta dacă nu aveți experiența muntelui și îl cunoașteți ca-n palma. Când sunt mai mulți puterea crește, când dispare motivarea la unul, apare la celălalt și în felul acesta moralul este ținut ridicat. Unde sunt mai multe mâini și creiere soluțiile în situații de criză se găsesc mai repede. Nu ai timp să intri în panică, chiar dacă natura ți se arată potrivnică.
3. Faceți provizii – e bine să aveți cel puțin 1 litru de apă de om și de-ale gurii. Gândiți-vă că nu aveți experiență și organismul vostru trebuie să fie hidratat tot timpul pentru a avea energie. E bine ca în rucsac să aveți și câteva batoane de ciocolată. Ajută enorm de mult și pentru energia de atunci, dar mai ales pentru lipsa febrei musculare din zilele următoare. Nu știți ce vă rezervă urcarea, dar mai ales coborârea. Este posibil să faceți mai multe pauze de odihnă decât v-ați fi așteptat. Și e bine să vă întoarceți cu merindele în rucsac decât să ajungeți lipsiți de vlagă.
4. Încălțați-vă cu papuci adecvați urcării pe munte. Știu că sună la mintea cocoșului că trebuie să ai încălțări adecvate, dar atunci când pleci ai senzația că ești echipat corespunzător. Dar traseul este posibil să te contrazică. Mai ales dacă ai papuci care au talpă alunecoasă și tu nu știai asta.
5. Încercați să plecați pe traseu cât mai de dimineață – asta pentru a nu avea surpriza de a vă prinde amurgul în pădure. Altfel riscați să intrați în panică și să nu reușiți să vă adunați. Chiar dacă aveți lanterne la telefon nu cred că este reconfortant să te prindă noaptea în pădure.

Dar, dincolo de micile incoveniente pe care le-am avut, pot spune că a fost cea mai faină experiență pe care am trăit-o în ultimii ani. Și asta pentru că senzația de libertate, de apartenență la natură o simt și acum, în momentul în care scriu. Traseul pe care am mers – pe urcare înspre Fântânele, pe coborâre înspre Duruitoarea și mai apoi înspre punctul de plecare ne-a oferit adrenalină, bucurie ochilor, liniștire sufletului și nu în cele din urmă, apartenență la ceilalți membri ai grupului. Ceea ce m-a bucurat pe traseu, a fost că atunci când te întâlneai cu oameni pe care nu îi cunoșteai te salutai. Și asta mi-a adus aminte că încă mai știm să fim oameni cu cei pe care îi întâlnim. Chiar dacă nu ne știam, muntele ne-a făcut să căutăm vorbele celui pe care îl întâlneam. Și da, cu mici excepții care întăresc regula, românii încă știu să se mai ajute – fie cu o vorbă bună, fie cu o motivare, fie cu un sfat. Atunci când situația o cere românii încă știu să sară în ajutorul celorlalți.

Pe final vă mai spun doar atât – pe munte, 10 minute sunt echivalentul a 30 de minute. Și asta pentru că oamenii pe care îi întâlnești pe traseu nu vor să te demoralizeze și caută să te motiveze spunând că mai ai puțin. Nu dezarmați dacă atunci când veți urca pe Ceahlău veți vedea că cele 10 minute le veți auzi din gura fiecărui om pe care îl veți întâlni. Pe Ceahlău timpul se măsoară altfel – în metri parcurși.