Uff, saptamana aceasta am primit doua lovituri succesive. Si nu ma refer la lovituri in adevaratul sens al cuvantului, ma refer la socurile pe care le resimti atunci cand auzi ca oameni pe care ii cunosti nu mai sunt printre noi. Si atunci incepi sa te intrebi, la ce se rezuma viata, la ce bun sa alergi incolo si incoace cu gandul ca te vei realiza si ca vei oferi copiilor tai un viitor mai bun. Asa suntem noi oamenii, alergam dupa lucruri care nu ne ajuta si uitam sa fim alaturi de cei dragi cat mai mult timp, uitam sa ne bucuram de zambetul copiilor nostri, uitam sa ne bucuram de lucrurile simple din viata noastra.

Ne complicam viata mult mai mult decat ar trebui, din simplu motiv ca asa este latura umana. Generam conflicte, ne suparam pe vorbe spuse la nervi, ridicam vocea la persoanele apropiate si uitam clipa de clipa, ca poate e ultima data cand vorbesti cu omul din fata ta. Viata e asa de scurta, oricand poti auzi de un prieten/apropiat/cunoscut ca nu mai este in viata. Oricat de putin ai interactionat cu el, disparitia lui te poate marca, prin simplu fapt ca iti dai seama cat este de efemera viata.

Ieri mi-am dat seama ca pe Maria Guraliuc o cunosteam, fie si din putinele ocazii in care am interactionat. Modul in care a disparut dintre noi este cu adevarat socant – dupa cum ii spuneam unei prietene – zambetul unui om poate ascunde adevarate traume si tragedii. Un om pe care il vezi tot timpul vesel, optimist poate ascunde un zbucium interior si o realitate crunta. Socul este cu atat mai mare, cu cat persoana care a disparut, a fost tot timpul o persoana vesela, linistita, care nu prea supara pe nimeni.

Astazi cand am deschis Facebook-ul am mai vazut o stire care m-a ingrozit. Un fost coleg de liceu a murit de cancer la stomac. Tanar si el, in jur de 29-30 de ani. S-a stins si poate ca mai avea multe de demonstrat. A lasat in urma o fetita care nu va sti cum e sa se joace cu tatal sau si o sotie care avea mai multa nevoie de el acum. Dar nu a fost vina lui – boala de care suferea nu i-a dat voie sa fie langa ele. Dumnezeu stie de ce procedeaza asa – noi nu gasim explicatii logice, dar lucrurile nu stau tot timpul asa dupa cum vrem noi. Multi din cei care l-au cunoscut mai bine, spun ca era o persoana deosebita, care nu supara pe nimeni.

Viata e scurta, o secunda de neatentie, sau o boala care iti taie firul vietii, te poate desparti de persoanele dragi. Tocmai de aceea e bine sa ne bucuram de adevaratele lucruri frumoase ale vietii – sa ne bucuram de copii nostri, de zambetul lor gingas, de oamenii dragi noua – sa cautam sa ne intalnim cat mai des cu ei, pentru ca poate maine nu ii mai poti vedea. In viata noastra trebuie sa avem grija sa lasam in urma imaginea unui om care nu a suparat pe nimeni, care a ajutat mereu si care a incercat sa isi lase amprenta buna in vietile oamenilor pe care i-a intalnit.

Dumnezeu are motivele lui pentru care ne-a creat si trimis pe pamant. Unii dintre noi au venit ca sa aline alti oamenii, altii au venit ca prin ei sa se mantuiasca altii, unuii poate ca au venit cu un plan binestabilit si in momentul in care l-au indeplinit se retrag de pe scena vietii. Dar fiecare dintre noi am fost inzestrati cu viata si atata timp cat prin noi mai curge viata, e bine sa facem ce trebuie cu ea.

Viata e scurta, traiti ca si cum fiecare zi ar fi ultima (traiti viata cu mintea), bucurati-va de cei dragi voua ca si cum ar fi ultima zi in care ii intalniti si nu in ultimul rand lasati lucrurile neimportante si negative sa treaca pe langa voi.