Criosauna te relaxează

 

download

Mulți dintre noi suntem în fuga după bani, în realizarea proiectelor și ducerea la bun sfârșit cu orice chip a îndatoririlor zilnice pe care le avem în fiecare zi. Timpul fuge, se duce și tot timpul avem senzația ca nu ne ajung 24 de ore. Nivelul stresului atinge cote alarmante de cele mai multe ori. Vrem sa avem de toate, dar lucrurile mari se obtin cu eforturi, atât fizice, cât și psihice.

Și atunci, suntem în căutare continuuă de resurse regenerabile și de modalități eficiente de relaxare și de eliminare a stresului de peste zi. Una din cele mai bune metode de a scăpa de stres și de tensiunea acumulată, o reprezintă ședințele de criosaună – una din cele mai moderne modalități de îmbunătățire a sănătății fizice și psihice. Iar de ceva timp, ședințele de criosaună sunt și în Iași, într-un loc foarte aproape de noi.

Criosauna de la Terra Centrum este prima de acest tip din România, iar efectele asupra psihicului și fizicului sunt fără de tăgadă. O ședință de 3 minute, îți relaxează mușchii, îți eliberează endorfinele în organism și dintr-o dată vezi viața în roz. Temerile dispar și de cele mai multe ori ieși un tonus mult ridicat. Și totul durează foarte puțin, doar 3 minute și te simți cu totul altfel.

Și ca să vă faceți o idee despre ce este criosauna, pot să vă spun că procesul de criosaună este o baie de aer rece și uscat ce durează între 1 și 3 minute, în timpul căreia organismul este expus la temperaturi scăzute gradual. Criosauna este un proces prin care organismul își activează propriile mecanisme de autovindecare.

Luati-vă repede hainele, papucii în picioare și grăbiți-vă către Terra Centrum. Iar stresul va fi de domeniul trecutului. Vindecarea stresului se face acum și la Terra Centrum, pe Luca Arbore nr.2, fostul sediu Dedeman, în spate la Sedcom Libris.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.