Pentru ca in seara asta este un meci mare si pentru ca majoritatea barbatilor se vor uita la meci, m-am gandit ca ar fi momentul prielnic sa dau cateva ponturi doamnelor. Dupa meciul de diseara domnilor, vine ziua de 8 Martie, o zi in care avem sansa sa ne revansam cu varf si indesat. Dar pana maine este mult, iar doamnele din viata noastra trebuie sa treaca peste un hop mare in seara asta.
Pentru dumneavoastra doamnelor m-am gandit ca ar fi benefic sa stiti ce nu trebuie sa faceti, atunci cand barbatul dumneavoastra drag, se uita la un meci de fotbal. Nu sunt reguli de aur, sunt doar reguli pentru ca omul din viata voastra sa nu se transforme intr-un “urangutan”, atunci cand isi pierde jucaria. Sunt trei etape, in functie de care, comportamentul barbatului de langa voi se transforma.
Pregatirea de dinainte de meci:
1. Cu jumatate de ora inainte de inceperea meciului, sotul/prietenul dumneavoastra nu va mai auzi nimic din ce ii veti spune – asa ca faceti economie de timp si de cuvinte. Oricum nu il intereseaza altceva decat fluierul de inceput al meciului.
2. Intotdeauna sotul/prietenul, va cauta cu inversunare berea si semintele de floarea soarelui. Bineinteles, daca nu le va gasi, se va uita cu ochi galesi la voi, implorandu-va sa il ajutati sa isi gaseasca fericirea. Indrumati-l cu putine comenzi simple – oricum creierul lui este setat doar la inceputul partidei.
3. Eliberati canapeaua, eventual camera, pentru ca sotul/prietenul vostru se pregateste sa transforme totul in front de razboi. Protejati peretii de eventualele excese de furie, atunci cand echipa favorita rateaza. E mai putin costisitor decat varuirea camerei de dupa.
Momentul meciului:
1. Din momentul in care arbitrul a fluierat inceputul meciului, refugiati-va de urgenta in alta camera – antifonata eventual. Sonorul cu siguranta va tine la curent si vecinii cu evolutia scorului. Pentru sanatatea auzului dumneavoastra, va sfatuim sa folositi si dopurile de urechi.
2. Nu treceti prin fata televizorului in momentul in care ataca echipa preferata a sotului/prietenului. Riscati sa primiti apostrofari ca din cauza voastra nu au marcat gol. Orice ati face, dumneavoastra veti fi vonovate doamnelor.
3. Sustineti echipa alaturi de sotul/prietenul vostru si veti fi observate intr-o alta aura de catre omul de langa voi.
4. Folositi cuvinte putine si succinte, cu intrebari scurte, la care sa puteti primi raspuns instant. Eventual folositi intrebari inchise, la care sa se raspunda cu DA sau NU
Momentul de dupa:
1. Daca a castigat echipa preferata, veti avea o seara placuta pe care o veti petrece in doi, urmarind comentariile de dupa meci. Totul va fi la superlativ, iar fotbalistii vor fi super-eroi.
2. Daca echipa preferata a pierdut, nu incercati sa il imbunati. Va sta 10 -15 minute cu ochii cautand un punct fix, dupa care va fi suparat toata seara. Orice ati vrea sa ii spuneti nu va ajunge la el. A pierdut echipa lui favorita.
3. Aerisiti camera unde s-a privit meciul – cu siguranta ca mirosul de bere combinat cu cel de seminte nu va face cinste. Nu va lasati in baza lui, cu siguranta va uita.
4. Telefonul sotului va suna – nu va impacientati – sunt prietenii sotului care il suna sa isi impartaseasca opiniile despre meci . Vor fi de doua felui – fie laudative in cazul in care echipa a castigat, fie negative, in cazul in care echipa a pierdut.
Daca veti tine cont de aceste recomandari, sotul dumneavoastra va va aprecia la adevarata dumneavoastra valoare. Nu este un articol misogin,este pur si simplu un articol despre barbatii care se uita la fotbal. Pentru sanatatea familiei/prieteniei dumneavoastra respectati cele 2 ore de meci. Veti avea o viata placuta dupa :).
La final FORTZA STEAUA si FORTZA SOTIILOR NOASTRE INTELEGATOARE.