Prin natura noastra, a oamenilor, tindem tot timpul spre ce nu avem si avem o dorinta arzatoare sa obtinem imposibilul. Oamenii de resurse umane ne motiveaza prin obiective, strategii si recompensarea rezultatelor. La unii merge, la altii nu. Mie tot timpul cand aud de stabilirea unor tinte inalte, imi vine minte zicala cu vulpea : ” Cand vulpea nu ajunge la struguri spune ca sunt acri”. Cam asa si firmele din Romania – isi stabilesc niste obiective, fara sa intrebe salariatii, iar mai apoi incearca sa ti le inoculeze ca fiind ale tale.

Unii dintre noi stiu ca lucrul asta inseamna ore in plus peste program, departe de familie, doar de dragul unor recompense ulterioare. Ne mai miram cum parintii nostri aveau servicii de la 6-14 si noi alergam cu limba scoasa de la 9-18. Nu simtim cand trece timpul pe langa noi, cand ne cresc ai nostri copii, cand dupa o perioada, ne uitam in oglinda si vedem oameni imbatraniti. Si ne gandim – pana cand? Pana cand alergam dupa cai verzi pe pereti, pana cand ne neglijam familia, pana cand lasam copii sa traga de noi, pana cand ?

Imi vine in minte acum o povestioare foarte frumoasa despre viata si echilibru pe care trebuie sa il pastram intre viata profesionala si cea personala. Cred ca fiecare dintre noi se viseaza conducand echipe de oameni spre atingerea tintelor. Important este ca din visele noastre sa nu lipseasca familia, pentru ca ea ne asteapta neconditionat sa venim acasa. Dar va spuneam de o povsetioara – nu am sa o detaliez, am sa incerc sa fac un rezumat.

In  poveste o fetita il tot intreba pe tatal ei cu cat este platit pe ora la servici. Azi asa, maine asa, pana cand tatal ii spune ca este platit cu 50 de euro/ora. Trista fata se duce in dormitor, lasand in urma sa o tristete pe care tatal o simte. Intrand in camera ei o intreaba de ce este trista. Fetita cu lacrimi pe obraji se ridica si ii spune ca i-ar mai trebui 25 de euro, dar nu a vrut sa ii spuna de ce. Tatal trecu cu vederea intamplarea aceasta, pana cand intr-o seara fetita il intreaba din nou acelasi lucru. Impresionat de insistenta copilei ii da cei 25 de euro. Bucuroasa fetita scoate inca 25 de euro si il intreaba pe tatal sau daca poate sa petreaca cu el o ora. Cat de veridica este povestea aceasta. Oare cati dintre voi nu ati trecut prin asta – de cate ori cineva va asteapta acasa si are nevoie de voi.

In dezvoltarea mea de pana acum, am incercat sa mentin un echilibru intre viata profesionala si servici. Pentru ca am ajuns la concluzia ca poti castiga prestigiu profesional si bani, dar poti pierde foarte usor fericirea in familie. Poti sa fii un om foarte apreciat la servici, dar cand ajungi acasa sa iti versi nervii pe sotie si copil – stresul acumulat la servici se revarsa asupra persoanelor dragi. Cu ce cost esti cel mai bun in viata profesionala?

Stresul in ziua de astazi ne afecteaza pe toti cei care suntem in campul muncii. Trebuie sa cautam solutii pentru refulare, de preferat ar fi ca refularea sa fie facuta pana ajungem acasa. Una din solutiile pe care eu le incerc este ca pana in drumul spre casa sa las geamurile deschise la masina si sa las aerul sa imi oxigeneze creierul greu incercat. O alta solutie este ca, atunci cand ma intorc din delegatie sa opresc la marginea unei paduri si sa strig in padure. Asa ma refulez eu, asa incerc sa scot stresul din creierul meu. Uneori imi iese, alteori nu.

Pentru ca imi doresc sa imi pastrez un echilibru intre viata profesionala si cea personala, mi-am organizat un mic coltisor al casei mele la birou. Am o poza cu iubita mea sotie si o jucarie de-a frumoasei mele fice, care ma face sa ma duc cu gandul la ele, cel putin odata pe ora. Daca m-ar auzi sefii ar spune ca nu sunt competitiv – eu spun doar ca am familia langa mine tot timpul. In plus nu sparg usa la ora 17, cand se termina programul, dar nici nu stau ca altii cu orele peste program.Consider ca 30 de minute peste ora de program sunt suficiente pentru rezolvarea micilor probleme ale zilei.

Poti sa faci un sacrificiu o perioada scurta de timp si sa stai impreuna cu echipa sa lucrezi la un proiect important pentru firma, dar in nici un caz sa devina o obisnuinta. Competitivitatea unui om nu sta in numarul orelor suplimentare pe care acesta le face. As putea spune ca lucrurile stau exact invers – e vorba de managementul timpului. De noi depinde daca luam task-uri in plus in timpul unei zile si daca plecam la timp de la servici sau nu.

Vreau sa cred ca lucrurile se vor schimba si noi, cei care suntem in campul muncii, angajati vom reusi sa ne impartim intre familie si servici. Vreau sa cred ca fiecare dintre voi, stiti cand sa spuneti punct si sa inchideti usa biroului vostru pe dinafara.

Pentru mine, personal implinirea pe termen lung trebuie sa fie o contopire a vietii profesionale cu cea personala. Vreau ca in viitor sa am o sotie care sa imi deschida usa cand vin acasa, sa am copii langa mine si sa imi spuna tata si sa simta lucrul asta. Pentru asta trebuie ca astazi sa stiu sa spun nu task-urilor suplimentare, care sa ma ingreuneze – chiar daca asta ar insemna stagnarea mea profesionala. Nu inseamna ca ma dau in laturi de la proiecte noi, dar totul in timpul programului.

8 ore de program sunt destule pentru a rezolva lucrurile din timpul unei zile. Sigur, mai sunt oameni care nu reusesc sa isi faca treburile pentru care sunt platiti. Pentru asta exista TMI Romania, una din cele mai respectate firme  de training si consultanta din lume, astfel incat sa fie multumiti pe termen lung, de evolutie profesionala si personala.

Voi unde va vedeti peste 5 ani de munca?

Postare scrisa pentru Superblog 2012