Echilibrul interior

Echilibrul interior

Echilibrul interior este aur curat și de cele mai mult ori, în vâltoarea întâmplărilor, uităm că suntem singurii care ne dezechilibrăm. Și ceea ce e mai trist, este faptul că nu ne dăm seama decât târziu că suntem dezechilibrați. Ne dăm seama doar atunci când în viața noastră are loc un eveniment care ne dă întregul univers peste cap.

Și dacă ți-ai pierdut echilibrul, te transformi într-un atom bezmetic care nu face altceva decât să își caute calea. Din experiență proprie pot spune că nu e nimic mai aiurea decât să îți pierzi liniștea și echilibrul. De felul meu sunt un tip care știe să își găsească liniștea interioară, dar undeva pe la finalul anului 2018 am simțit că pierd controlul total al vieții mele. Atunci viața mi-a dat destule motive să îmi pierd liniștea interioară.

Și de atunci a început recâștigarea echilibrului interior concomitent cu rezolvarea unor mici probleme de sănătate. Asta și pentru că mi-am recâștigat timpul meu în care vorbesc cu Dumnezeu. Un ajutor mare l-am primit și prin ședințele de Bowen pe care am început să le am. Am avut șansa să dau peste un terapeut care, dincolo de tehnicile aplicate știe să și discute cu tine astfel încât să te descarci și de încărcătura emoțională.

Balastul se dă greu jos

Balastul se dă greu jos chiar și atunci când ești ajutat din mai multe direcții. Echilibrul se recâștigă cu greu, dar nimic nu este imposibil. Ei dragii mei, de când am început terapiile Bowen am reușit să îmi recapăt ușor ușor liniștea. Așa am descoperit emoții negative, adânc întipărite în felul meu de a fi, emoții ce veneau din copilărie peste care s-au așezat altele și totul a format o piatră mare de moară. Piatră pe care o purtam din ce în ce mai greu. Nici acum nu e dusă cu totul, dar corpul meu a primit un restart prin care a început să macine piatra și să o scoată afară.

Bowen-ul se spune că ajută organismul să se vindece din interior atât pe parte emoțională, cât și pe partea afecțiunilor fizice. Pentru că, din păcate orice emoție negativă pe care o avem ne afectează sănătatea trupului. Se știe că frica afectează rinichii, mânia afectează ficatul, etc. Dar, dincolo de ce face terapia Bowen, mult mai important este omul care o aplică. Iar eu am avut șansa să întâlnesc un OM profesionist – Simona Prisacaru.

Emoțiile stau ascunse

Emoțiile stau ascunse bine de tot. Și oricât de tare crezi tu că ești, la un moment dat ele te lovesc de nu te vezi. Partea nasoală este că emoțiile pun o așa amprentă, încât începi să dezvolți afecțiuni de care nu știai. Ei, Simona, terapeutul Bowen a știut cum să vorbească, cum să scoată emoțiile la suprafață, cum să mă facă să îmi dau seama unde este cu adevărat problema.

Nu mai spun că am rezolvat multe din afecțiunile care nu îmi dădeau pace prin ședințele de Bowen. Chiar dacă procesul de vindecare a inclus și multe momente în care corpul meu era dat complet peste cap. Iar cea mai vizibilă schimbare a fost domolirea stării mele nervoase (acum nu mai înjur în trafic 🙂 🙂 ). Nu are rost să spun toate problemele mele medicale pe care le-am rezolvat prin ședințele de Bowen. Dar nu aș scrie acest post dacă nu aș fi cunoscut rezolvarea multora dintre problemele mele.

Partea faină este că ședințele Bowen sunt recomandate pentru orice categorie de vârstă – de la bebe la bunic. Unul dintre copilașii care vin la ședințele de Bowen a dat cea mai frumoasă definiție a ceea ce face Simona Prisecaru – ”venim aici la uzina de făcut bine”.

Pe Simona Prisacaru o găsiți aici.

Pe lângă tot ceea ce faceți pentru voi și pentru sănătatea voastră (de la rugăciuni și până la mers la medici) vă recomand din inimă să faceți o programare și la Simona Prisecaru. S-ar putea să fiți plăcut surprinși de ceea ce vi se va întâmpla :). Cu inima SUS și privirea înainte recâștigați-vă echilibrul mental și fizic.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.