Mi-am luat-o de nenumărate ori de la viață. Probabil că îi place să se joace cu mine și să îmi arate cât este de ghidușă. Sau poate că pentru a deveni cine sunt astăzi trebuia să trec printr-un proces de transformare. Dacă cineva știe răspunsul să mi-l spună și mie. Un lucru este cert însă – viața, după ce mi-a făcut șicane, m-a și mângâiat. Nu știu dacă i-a părut rău pentru ce mi-a făcut, sau pur și simplu i-a fost milă de mine. Am simțit însă că nu vrea să mă dea de tot de pe traiectorie.

Sursă foto: ziarelive.com

Se spune că oamenii care au trecut prin diverse greutăți știu să aprecieze altfel viața. Poate și pentru că ei știu ce înseamnă să ajungi jos. Și cum este atmosfera acolo jos, unde nimeni nu se mai uită la tine. Sau dacă se uită, o face cu milă sau superioritate. O parte dintre oameni consideră că atunci când viața îți pune piedici, de fapt îți șlefuiește caracterul. Dar, pe bune dacă nu aș vrea să găsească altă metodă de șlefuire. Totul în viață este un du-te vino. Doar că la unii lucrurile bune doar se duc și nu se mai întorc. Sunt acei oameni care cad în deznădejde. Și care nu mai văd nici o rezolvare a problemelor lor.

Am înțeles însă un lucru din toată joaca asta a mea cu viața. Că de cele mai multe ori câștigă ea. Și cel mai câștigat sunt eu. Pentru că viața este frumoasă și cu bune și cu rele. Atunci când plouă afară, îți iei o umbrelă care să te protejeze de picurii de ploaie. Continui să îți faci treaba – o ploaie nu te oprește din ce ai tu de făcut. Doar îți strică cheful. Așa e și cu momentele din viață când ne este mai greu. Trebuie doar să găsim ”umbrela” care să ne asigure drumul mai departe. Chiar dacă ne dispare cheful, trebuie să mergem înainte. Nu este un lucru motivațional, este strict viața noastră. Pentru că, dacă ne vom opri în loc, nimeni nu va observa. Sau mă rog, mult prea puțini.

Putem să stăm să ne plângem când viața ne face șicane. Sau putem schimba perspectiva din care privim acele șicane. Asta am testat-o pe propria mea piele. Atunci când am văzut că viața face glume cu mine, am râs la glumele ei. Și am mers mai departe. De multe ori nu am făcut-o pentru mine, ci pentru cei de lângă mine. După ce a trecut totul, am râs și eu din toată inima. De mine și de tot ce s-a întâmplat. Pentru că mi-am dat seama că viața mi-a făcut glumele pentru a mă pregăti de ceea ce avea să vină.

În general noi oamenii avem tendința de a ne plânge de orice se întâmplă în viața noastră. Și să dramatizăm și să hiperbolizăm totul. Fără să ne dăm seama că noi înșine facem ca impactul evenimentelor asupra noastră să fie unul mare. O persoană dragă mie mi-a spus un lucru foarte deștept – ” de ce atunci când este bine trebuie să mă gândesc la cum era când ne era rău?”. Pentru că, atunci când vom sta tot timpul axați doar pe frica de a nu păți ceva, vom uita să trăim. În schimb dacă ne trăim viața cu bune și cu rele – așa cum vin ele – s-ar putea să suportăm mult mai bine șuturile. Oricât am vrea noi, șuturile oricum le vom primi. Mai intense sau mai puțin intense.

Și da, oamenii care au trecut prin greutăți – dar aici vorbesc despre adevărate greutăți – sunt altfel. Nu știu dacă mai buni, sau mai puțini buni. Dar văd viața cu mai multă înțelepciune. Se ghidează după lucrurile cu adevărat importante. Cel puțin asta am observat la ei. Și am mai observat ceva la ei – curajul pe care îl au atunci când se ridică. Dorința lor de a trece peste este direct proporțională cu greutatea tăriei loviturii primite. Cei mai puternici oameni pe care i-am cunoscut nu sunt cei care au mușchi pe ei. Ci oameni care au sufletul fortificat ca urmare a greutăților din viața lor.

Cu toții ne dorim ca viața noastră să fie lină. Nu este nimeni care să nu își dorească ca viața să nu ne pună la încercare. Și cu toate acestea fiecare dintre noi a avut momente în care a fost lovit. Ce s-a întâmplat însă după lovitură a fost total diferit la fiecare dintre noi. Unii au ales să se victimizeze, alții au ales să zâmbească și să meargă mai departe. Am observa că vieții îi plac luptătorii și cei care zâmbesc.

Așa că oricâte piedici ne pune viața, haideți să îi zâmbim. Chiar dacă e greu, haideți să ne gândim la cum ne vom simți după ce vom depăși obstacolele.