Ascultă și vei fi mai câștigat este unul dintre îndemnurile pe care le-am primit la început. Fiind mai tânăr, atunci nu am realizat cât de mult înseamnă. În schimb, odată cu trecerea timpului realizam cât de important este să știi să asculți. Lucrul acesta este aplicabil și în viața personală și în viața profesională. În general, nouă oamenilor, ne place să ne auzim vorbind. De cele mai multe ori chiar și atunci când dăm senzația că ascultăm, vorbim cu noi în gând. Și conversăm cu omul din fața noastră. Și asta se transmite în mesajele non-verbale ale corpului nostru. Dacă nu mă credeți observați-vă comportamentul în timpul unui dialog cu oricine.
Fie că este vorba despre un dialog cu soția/soțul, fie că este vorba despre un dialog cu un client, s-ar putea să fiți surprinși să observați că nu știți să ascultați. Aici nu mă refer la o atitudine de genul ”să trăiți, aveți dreptate în tot ce spuneți”. Mă refer la acel mod de a asculta, a auzi și a memora lucrurile importante pe care ni le spune cel din fața noastră. De-a lungul timpului, am observat că, atunci când am stat și am ascultat, am știut cu mult mai multe despre persoana din fața mea. De multe ori surprindeam că aminteam despre situații pe care cel din fața mea mi le spusese. Și surprindeam cu faptul că am ținut minte.
De ce scriu despre ascultat astăzi? Pentru că am fost vizitat la birou de un om de vânzări, care a încercat să vândă un produs. Nu mie, ci colegului meu. Eu nu eram în targetul său. Faptul că nu am fost eu, cel vizat de omul de vânzări, m-a ajutat să observ. Să observ comportamentul unui om de vânzări care era sub presiunea targetului și a dorinței de a convinge. Cu orice preț. Din păcate pentru omul de vânzări, acesta nu prea știa să asculte. De altfel, nu pot spune că nu era o prezență care era plăcută. Dar, pe tot timpul discuției avute cu al meu coleg, îmi tot suna în minte sfatul primit în tinerețe. Ascultă și vei fi mai câștigat.
Ascultarea se poate transforma într-un avantaj strategic în toate interacțiunile pe care le vom avea. Cum vreți să vă țină minte lumea? Ca pe cel care vorbea mult? Sau ca pe cel care asculta? Totul ține de modul în care știi să taci și să asculți. De cele mai multe ori, oamenii te vor ține minte dacă atunci când aveau ceva pe suflet ai stat și i-ai ascultat. Te vor ține minte chiar dacă nu ai făcut nimic altceva decât să asculți. Și eventual după, să fi oferit o perspectivă nouă, din exterior, celui din fața ta. E posibil că doar ascultând să îi fi putut găsi rezolvarea pe care el nu a avut timp să o observe.
Ascultarea poate fi și unul dintre cele mai mari avantaje pe care le ai tu, în comparație cu ceilalți.Într-o societate preocupată din ce în ce mai mult să se audă vorbind, oamenii care ascultă sunt din ce în ce mai puțini. De ce să nu fii unul dintre cei puțini, care știu să asculte? Sunt mai multe avantaje – nu obosești turuind tot timpul, ai timp să auzi lucruri care te pot ajuta, poți să fii atent la fiecare cuvânt pe care cel din fața ta îl spune. Crede-mă, mai devreme sau mai târziu te va ajuta.
Dacă vreți, ascultare este o artă, pe care nu mulți o stăpânesc. Este și firesc să fie așa – pentru că, atunci când vine vorba despre propria persoană, orice om vrea să fie ascultat. Dar, atunci când este pus să asculte dă semne de nerăbdare și este gata-gata să îl oprească pe cel din fața sa. Cu toții facem aceeași greșeală. Fie că ne dăm seama, fie că nu. Nimeni nu e perfect și nimeni nu știe să asculte la nesfârșit. Nici nu este recomandat.
Dar, dacă te pui un pic în locul celui din fața ta, vei vedea că poți să asculți mai mult. Și culmea, chiar să îl și înțelegi. Cu cât asculți mai mult, cu atât vei vedea că vei înțelege altfel oamenii. Vei ști când sufletul celui din fața ta este încărcat, când caută atenție, când vrea să fie înțeles. Totul ține de empatie și de modul în care știi să fii alături. Prin exercițiu, oricare dintre noi poate deveni un bun ascultător. Încercați și veți vedea că am dreptate.
După, să nu vă mirați că lumea va căuta să fie în preajma voastră. Chiar dacă uneori este apăsător, învățați să ascultați și veți descoperi drame, vise spulberate, vise împlinite, dezamăgiri, trăiri intense cu alte cuvinte. Ascultați pentru ca la rândul vostru să fiți ascultați.
“Ți s-au dat două urechi și o singură gură pentru a asculta de două ori mai mult decât vorbești.”Proverb chinezesc