În scurt timp vom deveni o țară de crizați. Dintr-un motiv simplu – creșterea cursului euro și a tuturor celorlalte scumpiri ce vor veni ca un bulgăre de zăpadă peste noi. Cei ce mă cunosc știu că de ceva timp tot spun că vine criza. Unii mă consideră încă și acum un prăpăstios și un deprimat. Problema lor. Dar, atunci când la precedenta criză treci printr-un șomaj de un an de zile, cam începi să observi semnele crizei ce bate la ușă. Oricât de optimiști suntem nu avem cum să nu fim afectați. Toate măsurile economice vor slăbi puterea de cumpărare. Asta va însemna că vom fi mult mai chibzuiți în a cheltui. Sau mai sărăciți. Dacă vreți, anul viitor se va turna un film ce se va numi simplu ” criza și crizații ”.
De pe la începutul acestui an economia noastră a dat semne de gripare. Cu toate creșterile anunțate de instituțiile abilitate, în forța de cumpărare a populației se observa o scădere. Și asta o simțeai și încă o simți în modul în care majoritatea oamenilor au continuat și continuă să își facă achizițiile. De la începutul anului, în zona imobiliară prețurile au început să tot crească, fără o bază reală. Vă mai aduceți aminte ce prețuri erau la imobile în 2008? Și ce a venit după s-a numit criză. Una dintre cele mai urâte crize prin care am trecut cu toții. Ce se întâmplă acum cu prețurile imobilelor? Sunt pe creștere – nu aș vrea să am dreptate. Dar, dacă comparăm cu 2008 știm cam ce urmează.
Cursul euro a luat-o razna. Același lucru s-a întâmplat și în 2008. Leul s-a devalorizat și a scăzut puterea de cumpărare a noastră, a tuturor. Ce înseamnă asta? Păi dacă cursul euro crește, aduce după scumpiri în lanț. Mai mult ca sigur benzina și motorina se vor scumpi. Și cum majoritatea produselor sunt transportate din punctul A în punctul B, automat și prețul acestora va suferi modificări. Ceea ce înseamnă că vom avea mai puțini bani în buzunar, sau că vom începe să renunțăm la cheltuielile nefondate. Sună pesimist știu, dar dacă în 2018 va veni criza, pentru a rezista vom fi nevoiți să facem ajustări de bugete. Mai mari sau mai mici.
Crizele sunt ciclice – cel puțin așa scrie în manualele de economie. Și nu înțeleg cum de cei din Ministerul Economiei și din Guvern nu știu treaba asta. Pentru că lucrurile sunt legate una de alta. Politicile fiscale dintr-un stat întăresc sau slăbesc instituțiile statului din punct de vedere economic. Cumulat cu măsuri ce destabilizează piața se va produce o instabilitate la nivelul întregii țări. Și asta se va reflecta – ghiciți unde? Da, în buzunarul fiecăruia dintre noi. Pentru că, din păcate, cu toții suntem actori în economia românească. Consumul individual se va diminua și banii nu vor circula.
Scenariile de mai sus sper să rămână la stadiul de scenarii pesimiste. Iar noi să fim cel puțin la fel ca acum – la fel de sănătoși, la fel de cu buzunarele pline. Dar, tare mă tem că la anul vom participa la cursuri de supraviețuire în caz de criză economică. Și vor apărea coacheri care ne vor spune cum au reușit ei în criză. Iar noi ne vom uita la noi și vom zice – ” mamă ce prost am fost”, fără să vedem că de fapt criza ne-a făcut mai puternici. Cel puțin din punct de vedere al principiilor de viață.
Devine din ce în ce mai clar că oamenii uită repede – nu au trecut decât 10 ani de la precedenta criză. La fel de adevărat este și faptul că nu învățăm din greșelile trecutului – și asta se observă în modul nostru de a nu fi chibzuiți. Tot ce a mai fost va mai fi. Istoria se repetă și nu ne dăm seama de acest lucru. La fel și din punct de vedere economic. Atunci când vom învăța să citim cauzele vom ști când și cum vor apărea efectele. Poate că ar fi bine să începem să privim un pic mai atenți tot ce se întâmplă în România din punct de vedere economic. Asta, dacă nu vrem să fim prinși în offsaid iarăși de criză. Pentru că, fie că vrem, fie că nu, criza bate la ușă.
Până când va veni, mă puteți considera un pesimist și un depresiv. Dar, anul viitor, dacă va veni criza, să vă aduceți aminte că undeva prin noiembrie, era un ”nebun” care vorbea despre criză.