Sunt un ratat

Cel mai greu pentru noi oamenii este să investim cu încredere. Fie că este vorba despre copiii noștri, fie că este vorba despre colegii noștri. Ne este greu să avem încredere în forțele lor și în modul lor de a acționa. Iar dacă observăm și un pic de delăsare la ei rețeta neîncrederii este gata. Nu stăm să analizăm de ce, timpul este mult prea scurt pentru a ne pune întrebări. Trebuie să reușim cu sau fără ei pentru că nu este așa noi suntem oameni moderni. Deși, dacă am fi mai atenți, fiecare om în care nu am avut încredere ne-a dat peste nas. Sunt sigur că și voi aveți oameni care deși nu păreau că pot, au reușit în viață mai bine ca voi. V-ați întrebat de ce? Sau poate că trebuie să ne uităm mai bine la ei. Ei nu aplicau sintagma ” sunt un ratat ”.

Sunt un ratat

Țin și acum minte cum, în clasa a VIII a puțini mă investeau cu încredere că voi reuși la un liceu bun. Ba chiar, profa de român îmi spunea pe față: ” Durbaca, mai bine ai da direct la un industrial, pentru că în altă parte nu reușești”. Și o spunea cu atâta convingere că la un moment dat mă gândeam că poate are dreptate. Pentru că știți și voi, atunci când repeți într-una unei persoane că nu poate, ea va începe să creadă. Asta deși poate că la ea este vorba despre neîncredere. Faptul că lumea mă privea cu neîncredere, pe mine m-a ambiționat. Dar, sunt persoane care sunt mai emotive și care nu reușesc doar pentru că alții nu au încredere în ei.

Sincer să fiu, am reușit să intru la un liceu care la vremea respectivă era destul de căutat. Și chiar cu notă bunicică la română. Când m-am dus la școală să îmi iau foaia matricolă, țin minte și acum că profa de română mă privea cu un aer de superioritate. Se vedea pe atitudinea ei că era sigură că nu am reușit. Când i-am spus cu zâmbetul pe buze că am intrat la liceul la care mi-am dorit și că nu este industrial, mai-mai să îi cadă fața. Părea imposibil pentru ea ca eu, persoana care nu avea trecere în fața ei să reușească. Probabil că am dat peste cap niște așteptări. Dar, la asta se pare că mă pricep de mic :).

Acum gândiți-vă de câte ori le spunem copiilor: ”stai să te ajut – nu poți să faci singur asta”. Și asta îi arată lui, copilului de astăzi și adultului de mâine că tot timpul va depinde de alții să reușească. Fraților ceea ce le spunem copiilor sau oamenilor de lângă noi se imprimă în subconștient mai ceva ca un tatuaj pe piele. Să nu ne întrebăm mai târziu de ce o parte din oamenii de lângă noi, sau copii noștri eșuează. Dacă le sugerăm direct sau indirect ideea ”sunt un ratat” sunt două variante. Fie se ambiționează și ne demonstrează că ne-am înșelat, fie au eșec după eșec. În cazul meu a fost prima variantă, dar am văzut așa de mulți oameni eșuând….

Vă dau un pont – sunt mulți oameni cărora le place să se laude. M-am surprins și eu de multe ori făcând lucrul acesta. Cu o bază reală sau imaginară care stă la baza laudelor. Majoritatea oamenilor care se laudă caută să își creioneze o imagine falsă în ochii celorlalți. Și asta vine din nevoia de a fi apreciați și de a părea că au reușit. Nu sunt ei vinovați, ci mai degrabă oamenii care nu i-au investit cu încredere la momentele cruciale din viața lor. De ce spun asta? Pentru că, atunci când mereu ți se spune că nu poți, în creierul tău se creionează imaginea unui ratat. Și toată viața ta vrei să scapi de imaginea asta. Așa începi să îți creionezi o realitate falsă, o imagine opusă celei la care ai fost supus. Începi să îți faci planuri false, doar ca să pari un om împlinit în ochii celorlalți.

Dacă vă uitați pe la modelele promovate intensiv în mass-media și veți observa că sunt foarte mulți oameni care s-au ratat, dar care pozează în modele. În particular și ei știu despre ei că nu au reușit în viață. Dar, își creionează o imagine altfel, total falsă, tocmai pentru a fi apreciați de cât mai mulți oameni. Și din păcate devin modele pentru alți oameni care la un moment dat al vieții lor au fost lipsiți de încrederea celor apropiați.

Oameni buni investiți cu încredere pe cei de lângă voi. Nu aveți nimic de pierdut. Nici măcar timp. Dar puteți salva vieți doar cu un pic de încredere investită. Câștigați vieți și recunoștințe. Veți fi mai câștigați.

” Încrederea este acel sentiment care, investit în ceilalți, poate face câteodată adevărate miracole.” – Juliana Mallart

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.